Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, dr. Irina Badrajan, consideră că mult discutatul card de sănătate este o investiţie foarte mare, care-şi atinge doar pe jumătate scopurile pe care şi le-a propus.
“Preşedintele Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate a spus că aceste carduri vor fi distribuite până la sfârşitul lunii octombrie. Eu am o mare îndoială, deşi nu văd de ce atâta grabă, deoarece aceste carduri vor intra în funcţie abia anul viitor. De la 1 ianuarie de la 1 martie, asta vom vedea. S-a spus că introducerea cardului va combate ferm frauda în sistemul de sănătate, dar daţi-mi voie să vă spun că este aşa, o frază, numai ca să ne impresioneze. Să ştiţi că marea fraudă se desfăşoară la alte nivele şi nu la acest nivel. Ar fi fost foarte util ca acest card să reprezinte de fapt situaţia asiguratului, dacă şi-a plătit asigurarea sau nu, aşa cum este în toate celelalte ţări din Europa. Eu încă nu am văzut cardul de sănătate şi foarte bine am făcut deoarece este o chestiune care mă irită, pentru că este o investiţie foarte mare, care îşi atinge doar pe jumătate scopurile pe care şi le-a propus”,