Autor Mirabela Tiron    Sursa

La ATI (anestezie terapie intensivă) lucrăm cu doi bulgari, care vin doar în weekend, nu putem să asigurăm gărzi din cauza lipsei depersonal, la UPU (primiri urgenţe) avem doar trei medici, în loc de cinci-şase cât am aveanevoie, nu avem urgenţe pe pediatrie, la cardiologie avem un singur medic, care are foarte mulţi pacienţi. Problemele s-au accentuat în ultimii ani din cauza lipsei de medici. Rezidenţii pleacă imediat în alte oraşe sau în străinătate. Situaţia în ansamblu este disperată, statul român trebuie să ia măsuri urgente. Producem medici dar care pleacă din ţară. Statul ar trebui să intervină, medicii să profeseze măcar cinci ani în România”, a declarat pentru ZF doctor Camelia Ghiveciu, manager al Spitalului Judeţean Călăraşi. Acesta este unul din spitalele de urgenţă cu deficit de specialişti din ţară. În Călăraşi lucrează doar 314 medici, la o populaţie totală de 290.000 de oameni.

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro