Norme Coca 2023 - 2024

Ministerul Sănătăţii a rezolvat criza vaccinului tetravalent, care îl prinde nepregătit în fiecare an, în stil propriu: contract de 10 milioane de lei, fără licitaţie. Banii au ajuns la Farmexpert DCI, firma cu cele mai mari contracte publice.

Bâlbele autorităţilor pun în pericol vieţile a mii de copii şi îi determină pe părinţi să facă treaba statului căruia îi plătesc taxe şi impozite. Aşa au ajuns mămicile disperate să se organizeze în grupuri care să aducă vaccinul din străinătate.

 Sursa jurnalul.ro   Autor  Cristian Anton

Ministerul Sănătăţii Publice a atribuit prin negociere fără anunţ de participare, pe 24.02.2017, un contrat pentru furnizare de vaccin tetravalent firmei bucureştene Farmexpert DCI SRL, în valoare de 10.227.700 lei, fără TVA. Locul principal de furnizare este sediul Unifarm, compania naţională pentru distribuţie de medicamente.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, vaccinul urma să fie distribuit în toată ţara începând cu data de 28.02.2017, rezolvând astfel o criză care dura de câteva luni şi pe care politicienii o soluţionau prin promisiuni săptămânale. În acest moment, ministerul se mai poate „lăuda” cu o singură criză majoră: lipsa vaccinului hexavalent, pe care autorităţile habar nu au când îl pot asigura.

citeste-mai-departe

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro