Norme Coca 2023 - 2024

Lentile monofocale, bifocale sau progresive? Ramă îngustă sau înaltă? Despre modul corect al alegerii lentilelor şi ramelor de ochelari, dar şi despre cum trebuie purtaţi şi îngrijiţi corect ochelarii aflaţi din articolul următor.

Prima pereche de ochelari: lentile monofocale

Prof. dr. Dănuţ Costin, şeful Clinicii de oftalmologie din cadrulSpitalului de Neurochirurige Iaşi: „Dacă pacientul este la primul ochelar, e recomandat să se aleagă lentile monofocale - doar pentru aproape şi/sau pentru distanţă. Mai ales dacă e la primul ochelar şi pacientul nu are nici o experienţă legată de acest mod de corecţie al vederii. El trebuie să-şi formeze nişte reflexe privind purtarea ochelarilor. De exemplu, o persoană de 40 de ani care are nevoie de lentile pentru aproape, pentru citit: în momentul în care pune ochelarul trebuie să-şi regleze distanţa focală. Trebuie învăţat să aducă textul în faţă până când îl vede clar. Înainte de a purta ochelarul, el era obişnuit să îndepărteze textul. Distanţa de lectură fiind de 30-33 centimetri, din momentul în care începe să poarte ochelarii pentru aproape pacientul trebuie să apropie textul atunci când citeşte. Asta se face prin repetiţie şi astfel se formează reflexul.

De asemenea, există o serie de reguli privind purtarea şi îngrijirea ochelarilor. Marea majoritate a pacienţilor scot şi pun ochelarul cu o singură mână. Este greşit pentru că astfel se descentrează rama. Distanţa focală nu mai este respectată şi apare un disconfort - ameţeşte, vede dublu, nu se poate concentra... Deci, pacientul trebuie să înveţe, să se obişnuiască să scoată şi să pună ochelarii corect, cu ambele mâini, de fiecare dată. Mai pot apărea probleme şi în ceea ce priveşte îngrijirea şi curăţarea lentilelor. Dacă aceste proceduri nu sunt efectuate corect, lentilele, în special cele de plastic se zgârâie, se mătuiesc. Toate aceste zgârâieturi şi procesul de mătuire al lentilei împiedică o vedere clară. E important ca atunci când preia ochelarul, pacientul să aibă o discuţie cu opticianul care îl poate învăţa cum trebuie purtat şi îngrijit corect ochelarul. Un optician profesionist explică toate aceste lucruri în momentul în care predă pacientului ochelarul.

CORONAROGRAFIE

 

Investigarea completă: de ce este esenţială?

Înainte de a fi prescrisă un anumit tip de lentilă este foarte important ca pacientul să fie investigat complet. Problemele cu vederea pot fi cauzate nu doar de un viciu de refracţie, ci şi de alte afecţiuni. Poate exista un viciu de refracţie, dar pot exista şi leziuni ale retinei sau ale nervului optic care împiedică vederea. În afară de măsurătorile pentru viciile de refracţie, trebuie efectuate şi alte investigaţii care să excludă leziuni ale fundului de ochi, ale segmentului anterior, o presiune intraoculară sau o cataractă incipientă etc - acestea pot crea fluctuaţii ale vederii. Este obligatoriu de făcut o examinare completă mai ales prima dată când vine să-şi facă ochelarul. De asemenea, pacientul trebuie cunoscut şi din punct de vedere general, al existenţei altor boli care pot cauza probleme cu vederea. Un diabetic poate avea variaţii de refracţii din cauza variaţiei glicemiei. Dacă se pune ochelarul înainte ca acesta să-şi regleze glicemia, pot apărea probleme. Vorbim deci nu doar de o simplă măsurătoare şi prescripţie de ochelari, ci de o investigare completă, mai ales atunci când persoana este la prima pereche de ochelari. Investigarea completă are un rol esenţial şi trebuie efectuată anterior prescripţiei de ochelari. În funcţie de aceste date, medicul oftalmolog stabileşte dioptriile şi sfătuieşte pacientul ce fel de ochelari i se potrivesc. Pacienţii trebuie să înţeleagă şi să accepte sfatul oftalmologului. Bineînţeles dacă vorbim de un pacient cu o cataractă incipientă, cu leziuni de fund de ochi, cu risc de glaucom sau de un hipertiroidian care are stări nevrotice, nu îi poţi recomanda un ochelar progresiv. În astfel cazuri, sunt mai indicate două perechi de ochelari: una pentru distanţă şi una pentru aproape.

Lentilele monofocale

Corectează fie vederea pentru aproape, fie vederea pentru distanţă. Se recomandă lentile monofocale atunci când pacientului i se prescriu pentru prima dată ochelari. Astfel, el se poate obişnui cu purtarea de ochelari şi îşi crează acele reflexe legate de manevrarea, purtarea şi îngrijirea corectă a ochelarilor. Atenţie: ochelarii pentru distanţă trebuie purtaţi mereu, iar cei pentru aproape doar atunci când citim, lucrăm la calculator. E indicat ca rama să fie adaptată lentilelor prescrise şi faciesului pacientului.

Lentilele bifocale: pentru aproape şi pentru distanţă!

În jurul vârstei de 40 de ani, majoritatea oamenilor încep să se folosească de ochelari, fapt datorat unui început de îmbătrânire fiziologică a ochiului, cunoscut şi sub numele de „presbiopie“. Cei care nu au purtat ochelari niciodată, sunt nevoiţi să îndepărteze ziarul peste distanţa normală de 40 cm faţă de ochi. Purtătorii de ochelari pentru citit remarcă înceţoşarea vederii pentru obiectele situate la mică distanţă, lentilele monofocale pe care le au nemaifiind suficiente pentru a pentru a citi paginile scrise cu caractere mici. În această situaţie, este necesară utilizarea a două perechi de ochelari: una pentru distanţă şi cealaltă pentru apropiere, acest lucru fiind de multe ori obositor. Lentilele bifocale au fost concepute pentru a corecta vederea la apropiere şi la distanţă cu ajutorul aceleiaşi lentile. Au două zone pe aceeaşi lentilă:de distanţă şi aproape. Partea de sus este pentru vederea la distanţă, iar cea de jos este pentru vederea de aproape. Se pot vedea cele 2 părţi ale lentilei, pentru că există o linie ce le desparte. Pot fi astfel purtate permanent, adaptând înclinaţia ochilor în interiorul lentilei în funcţie de necesitate. Astfel nu mai suntem nevoiţi să purtăm două perechi de ochelari şi să le schimbăm în funcţie de necesităţi. Lentilele bifocale se montează pe rame medii spre mari. Ochelarul bifocal este recomandat şi ca o soluţie de tranziţie între soluţia cu două perechi de ochelari (una pentru distanţă şi cealaltă pentru aproape) şi o pereche de ochelari progresivi.

Lentilele progresive: necesită un anumit timp de acomodare!

Aceste lentile înglobează mai multe dioptrii. Nu au linii de separare, dar există o mică porţiune care separă lentilele. Trecerea se face treptat/gradual ca la un degrade de culori, adică de la o dioptrie de la distanţă, la dioptria de aproape. Majoritatea lentilelor progresive au și ele problemele lor specifice. Din cauza faptului că lentila progresivă are în componență suprafețe optice diferite (o lentilă progresivă este de fapt o îmbinare a mai multor lentile), imaginile periferice apar distorsionate, iar câmpul vizual este mai mult sau mai puțin îngustat. Apare practic o limitare de câmp lateral, dar în schimb pacientul are o vedere central foarte bună. De aceea, trebuie educat pacientul cum să privească ca să-şi lărgească câmpul vizual lateral. În ceea ce priveşte rama, nu este indicat că la acest tip de lentile să se pună o ramă îngustă. O astfel de ramă poate impune tăierea din lentilă, exact din zona activă dioptrică a lentilei. Lentilele progresive se montează pe rame medii spre mari. Mai trebuie ştiut că obişnuirea cu lentile progresive, necesită un anumit timp de acomodare. Şi că astfel de lentile se recomandă unui pacient obişnuit să poarte ochelari, abia după ce a purtat o periodă de timp o altă pereche de ochelari.

Probleme de acomodare: perioada poate dura cel mult două săptămâni

Există o serie de probleme cu care se poate confrunta pacientul care poartă o pereche de ochelari noi şi care apar în aşa numita „perioada de acomodare“ cu noii ochelari. În această perioadă care poate dura cel mult două săptămâni, pot apărea vederea dublă, oboseala, cefaleea fronto-occipitala (n.r. - dureri de cap în zona frunţii sau zona cefei), senzaţii de greaţă , vedere înceţoşată. Dacă aceste probleme nu dispar în două săptămâni, pacientul prezintă o disfuncţie acomodativă. Fie există un strabism nesesizat, fie nu a fost executat corect ochelarul, fie există o insuficienţă de fuziune. De acele mai multe ori este vorba de o insuficienţă de fuziune, problemă care se poate corecta prin exerciţii ortoptice. Dar, pacientul trebuie să se prezinte la oftalmolog pentru a se stabili corect cauza acestor probleme.

-----

Controale periodice

După prescrierea unui ochelar, pacientul este chemat la controale periodice. Depinde de fiecare medic, dar în general e bine ca pacientul să revină la un control 10-14 zile după ce a început să poarte ochelarii. Se mai pot face reglaje ale ramei dacă e nevoie. Apoi, este indicat un control oftalmologic anual. Atenţie: în momentele în care, în urma purtării, ochelarii se descentrează ( de exemplu - braţele ramelor îşi modifica poziţia iniţială ), trebuie solicitat ajutorul specialistului, pentru repunerea lor în poziţia corectă de purtare.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro