Norme Coca 2023 - 2024

Părinţii ar putea să beneficieze, începând de anul viitor, de o zi liberă în care să se ocupe de îngrijirea sănătăţii copiilor minori. Decizia a fost luată luni de senatori, care au adoptat iniţiativa legislativă propusă de un grup de parlamentari USL.

Deşi, iniţial, în proiect se prevedea ca ziua liberă să fie plătită, membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială nu au fost de acord cu acest lucru. Indemnizaţia pentru ziua liberă ar fi urmat să fie egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

Potrivit proiectului, ziua liberă va fi acordată la cererea unuia dintre părinţi, respectiv a reprezentantului legal al copilului, iar dovada se va face ulterior cu acte din partea medicului de familie al minorului, din care să rezulte controlul medical efectuat. Iniţiativa mai stabileşte ca familiile care au trei sau mai mulţi copii să beneficieze de două zile lucrătoare libere pe an pentru verificarea sănătăţii copiilor. Proiectul i-a avut printre iniţiatori, printre alţii, pe Ecaterina Andronescu, Elenja Federovici, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Darius Vâlcov şi Rovana Plumb.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro