Aceasta este una dintre primele masuri dispuse de secretarul de stat Raed Arafat, in noua sa calitate de coordonator al Departamentului pentru Situatii de Urgenta din cadrul MAI.

 

646x404

Modul defectuos in care s-a intervenit in cazul accidentului aviatic din Apuseni genereaza, asa cum era de asteptat, o serie de schimbari in managementul situatiilor de urgenta, un prim pas in acest sens fiind infiintarea Departamentului pentru Situatii de Urgenta, structura din cadrul MAI, coordonata de secretarul de stat Raed Arafat. In aceasta calitate, dr. Arafat a participat ieri, la sedinta Comisiei pentru Sanatate din Senat, unde a prezentat proiectul de ordonanta de urgenta pentru noul Sistem de Management al Situatiilor de Urgenta.

Inspirat in buna masura din stangaciile constatate cu ocazia operatiunilor de salvare din Apuseni, proiectul va aduce unele modificari, una dintre cele mai importante fiind inlaturarea limitelor administrative pentru serviciile de urgenta si pentru autoritatile cu competente in domeniul situatiilor de urgenta, in cazul aparitiei unor situatii deosebite cum a fost cazul accidentului aviatic.

Astfel, daca situatia impune interventia fortelor din mai multe judete, unul dintre acestea va prelua rolul de coordonator regional.

 

Dr. Raed Arafat

Dr. Raed Arafat

In cadrul sedintei Comisiei de Sanatate de la Senat, secretarul de stat Raed Arafat a argumentat aceste decizii prin faptul ca „Intr-o situatie de genul celei din Apuseni, din 3 sau 4 judete implicate, unul trebuie sa aiba rolul de coordonare regionala, chiar daca va fi un rol desemnat de sus. Cu cat crestem nivelul incidentului si implicarea si cu cat incidentul depaseste limita unui judet, deja coordonarea trebuie sa fie la un nivel mai sus sau unul dintre aceste judete sa aiba un atribut clar regional. In al doilea rand, serviciile de urgenta, si acesta va fi unul din lucrurile care se vor impune clar operational, nu recunosc nicio limita administrativa. De aici era discutia de regional la ambulanta, pentru ca nu era vorbit atunci de regionalizarea administrativa, era vorbit mai mult de regionalizare operativa, lucru care, cu siguranta, operativ se va face si nu necesita acte normative, necesita doar anumite dispozitii care stabilesc noi zone de interventie”.

 

3

La finalul sedintei, Comisia pentru Sanatate din Senat a avizat favorabil proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei nr. 1/2014, care  modifica si completeaza Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 21/2004, privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, prezentat de secretarul de stat. In respectivul act normativ au fost incluse si unele clarificari privind continutul actului de declarare a starii de alerta. Totodata, proiectul prevede infiintarea, in locul Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, a doua comitete specializate, respectiv Comitetul National pentru Intemperii si Calamitati si Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta. Pentru o mai buna coordonare a actiunilor de interventie si salvare, Departamentul pentru Situatii de Urgenta, prin structurile deconcentrate ale Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, va prelua in coordonare operationala serviciile de ambulanta judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, UPU/CPI, precum si serviciile Salvamont.

Proiectul de act normativ mai trebuie sa treaca si prin comisiile de la Camera Deputatilor, care in acest caz este decizionala.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro