Serviciile de urgenţă din România trec din coordonarea Ministerului Sănătăţii în cea a Ministerului de Interne. Departamentul de urgenţă care va fi condus de medicul Raed Arafat va avea un cuvânt greu de spus în tot ceea ce implică activitatea serviciilor de Ambulanţă şi a camerelor de gardă din spitale. De la dotarea cu aparatură, la pregătirea personalului, totul va trece de acum pe la Interne.

Doi morţi, cinci răniţi şi un sistem care nu a fost capabil să intervină prompt într-o situaţie de urgenţă. Acesta este bilanţul accidentului aviatic, în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion.

Problemele apărute în operațiunile de salvare din Munții Apuseni au determinat o reaşezare a modului în care sunt coordonate serviciile de urgență.

Astfel, Ambulanța, dar și unitățile de primiri urgențe vor fi coordonate, parțial, de Ministerul de Interne. Teama medicilor din aceste unități este că vor fi controlați de personal care nu este pregătit.

În plus, se ridică şi problema finanţării.„Nu trece personalul din cadrul UPU sau de la Ambulanță la Ministerul de Interne, rămâne pe schema Ministerului Sănătății, buget de la același minister. Dar ce e foarte important: departamentul înființat si condus de Raed Arafat avizează sau nu bugetele, cât și dotarea care se asigur daca va fi sau nu suficienta”, a declarat Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța

De altfel, chiar ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, vorbea despre pasarea atribuţiilor la Interne în ceea ce priveşte serviciile de urgenţă.

„Eu nu cred că trebuie să mai avem acum un secretar de stat specializat pe urgenţă, atâta timp cât partea operaţională a urgenţei rămâne în coordonarea doctorului Arafat în continuare”, a spus Eugen Nicolăescu.

În ordonanţa de urgenţă prin care se înfiinţează Departamentul pentru situaţii de urgenţă se precizează că Ministerul de Interne va avea atribuţii în controlul operaţional, în inspecţia activităţii serviciilor de ambulanţă şi a unităţilor de primiri urgenţe şi în tot ceea ce înseamnă programe de înzestrare, dotare sau pregătire a personalului.

„Tot ceea ce înseamnă operaţional se traduce prin tot ceea ce influenţează modul în care asistenţa de urgenţă, fie că ea este prim ajutor calificat sau asistenţă medicală de urgenţă este acordat şi de către partea Ambulanţei şi partea unităţilor de primiri urgenţe cu SMURD”, a explicat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne.

Astfel, în cadrul Departamentului de urgenţă va mai apărea o altă direcţie, condusă de medici, care va avea atribuţii în coordonarea acestor servicii, inclusiv inspecţii.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro