Unicul cabinet medical din comuna Horodnic de Sus riscă să fie închis din cauza disputelor politice din Consiliul Local, pe care apropierea alegerilor le-a acutizat. Un consilier local, Maria Luţa, reclamă faptul că oamenii din comună înscrişi la medicul de familie Puiu Virgil Iacob sunt obligaţi să meargă la consultaţii într-un cabinet care funcţionează în sediul Poştei, neautorizat şi insalubru, şi îl acuză pe primarul Gheorghe Sbiera că refuză să finalizeze construcţia noului dispensar, începută în urmă cu opt ani. Consilierul local afirmă că primarul nu a fost de acord nici să închirieze un alt spaţiu pentru cabinet medical, într-o clădire în care a funcţionat anterior primăria şi unde acum este sediul Poliţiei şi al Asociaţiei GAL. ”În acest spaţiu există apă curentă, WC, cameră de consultaţii pentru copii şi adulţi, sală de aşteptare şi încălzire”, afirmă Maria Luţă.

Un memoriu adresat Consiliului Local Horodnic de Sus de medicul Puiu Virgil Iacob, în data din 30 octombrie 2015, confirmă că actualul sediu al cabinetului este impropriu actului medical. ”Pacienţii care vin pentru consultaţii sau eliberare de acte medicale stau şi aşteaptă în frig, iar cei mai expuşi sunt copiii, bătrânii şi gravidele. Nu mai există grup sanitar, cel care era s-a dărâmat. Deşi văruiesc de cel puţin două ori pe an, este igrasie în cabinet şi în sala de tratamente, lucru nefiresc. Întrucât clădirea este foarte veche, acoperişul stă să se dărâme, plouă prin acoperiş, încăperile sunt mari şi friguroase, iar ţevile de apă îngheaţă iarna şi nu mai este apă curentă”, afirmă medicul.

Acesta mai spune că, în urma controalelor efectuate de DSP, din cauza condiţiilor improprii, îndeosebi lipsa toaletelor, medicul este amendat şi se solicită închiderea dispensarului. Dr. Iacob a solicitat să-i fie puse la dispoziţie pentru cabinet trei camere în clădirea în care mai funcţionează Poliţia şi GAL, cu precizarea expresă că nu doreşte cumpărarea, ci numai închirierea acestora.

Primar Sbiera: ”Medicul îşi poate amenaja pe banii lui actualul sediu”

De cealaltă parte, primarul Sbiera afirmă că în bugetul din acest an a propus alocarea sumei de 2,5 miliarde lei vechi pentru finalizarea parterului clădirii noului dispensar, în care ar urma să mai fie un al doilea cabinet de medicină de familie, un cabinet stomatologic şi o farmacie, însă consilierii PNL, UNPR, Partidului Ecologist şi doi independenţi s-au opus. ”Mai sunt de făcut doar interioarele, într-o lună ar fi gata şi cabinetul ar putea fi mutat acolo. Cei cinci consilieri ai PSD au votat pentru, ceilalţi opt împotrivă. Au luat banii pe care îi propusesem în proiectul de buget pentru dispensar şi i-au mutat la asfaltarea unui drum comunal şi au spus ca dispensarul să se mute dintr-un spaţiu impropriu într-un alt spaţiu impropriu, doar ca să boicoteze acest proiect al meu”, a declarat primarul.

El a afirmat că sub nici o formă nu este de acord cu mutarea dispensarului în clădirea cu Poliţia, pe de o parte pentru că apreciază că cele trei încăperi solicitate de dr. Iacob, aflate la etajul I al imobilului, ar crea dificultăţi bătrânilor să ajungă la cabinet, iar pe de altă parte pentru că, în opinia sa, medicul nu a investit nimic pentru amenajarea actualului spaţiu în care este cabinetul. ”Îşi poate amenaja pe banii lui actualul sediu. Nu a investit un leu acolo, a lăsat totul să se distrugă. A avut tot sprijinul nostru, i-am dat hidrofor, să aibă apă curentă, şi l-a lăsat să îngheţe. El într-o săptămână îşi poate rezolva problema, dar să scoată bani din buzunar, că şi banii lui trebuie să circule, nu doar ai noştri”, a spus primarul.

Gheorghe Sbiera a mai afirmat că din cauza medicului şi a adversarilor politici nu a putut să-şi concretizeze iniţiativa de a aduce un al doilea medic de familie în comună: consilierii din partidele adverse au blocat finalizarea clădirii noului dispensar, iar dr. Iacob a descurajat medicii care au dorit să vină să profeseze la Horodnic de Sus. ”În comună sunt 5.187 de locuitori şi doar 1.800 sunt înscrişi la dr. Iacob. Ceilalţi merg pe unde pot, la Rădăuţi sau în satele din jur. Am vrut să aduc al doilea medic, să aibă toţi locuitorii asistenţă medicală şi să fie competiţie între medici, dar domnul doctor i-a descurajat pe toţi cei care au venit să se intereseze. Consilierii de la PNL, PDL, UNPR, Partidul Ecologist şi doi aşa-zişi independenţi, care sunt tot cu ei, au votat împotriva alocării celor 2,5 miliarde de lei vechi pentru a face interioarele în noul dispensar şi a muta cabinetele acolo. Au spus că asfaltarea drumului comunal e prioritară. Nu ştiu ce să mai facă pentru ca nu cumva să câştig al şaselea mandat de primar”, a mai spus primarul Gheorghe Sbiera.

Bugetul a fost votat, primarul nu este de acord cu mutarea dispensarului dintr-o clădire veche într-o altă clădire veche şi s-o lase pe cea nouă de izbelişte, medicul vrea să se mute cât mai repede din imobilul închiriat de la Poştă, iar locuitorii din Horodnic de Sus asistă (deocamdată) neputincioşi la tot acest circ încercând să desluşească unde este interesul lor şi dacă se va gândi vreodată cineva şi la asta, în afara campaniilor electorale.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro