Simplul gest de a ține de mână un apropiat într-o situație de stres duce la reducerea considerabilă a anxietății amândurora. Gestul apare natural, instinctiv, când vrem să alinăm sau să îmbărbătăm pe cineva, scrie joi passionsante.be.

Cercetători canadieni de la Queen's University din KIngston (Ontario) au studiat efectul acestuia în cadrul relației mamă-fiică, atunci când tinerele se confruntau cu o situație stresantă (urmau să ia cuvântul în public). Fluctuațiile gradului de stres au fost dezvăluite prin măsurarea activității electrice a pielii și prin producerea transpirației. Au fost propuse două situații: una în care mama ținea mâna fiicei și cealalată în care nu făcea acest gest. Cele două au completat înaintea experimentului un chestionar pentru evaluarea calității relației dintre ele.

S-a constatat că, indiferent de calitatea relației, contactul fizic permite atât mamei cât și fiicei să își gestioneze mai bine stresul. Când nu a existat contact fizic, prezența mamei a atenuat anxietatea, însă numai în cazul unei bune relații între cele două. Contactul fizic exercită "un efect de tampon" împotriva anxietății și stresului, chiar în cazul unei relații de calitate nu prea bună, acest gest simplu contribuind la calmarea ambelor persoane, afirmă cercetătorii.

Este un gest care apare adesea în împrejurări dificile și a cărui pertinență este confirmată de oamenii de știință, care numesc fenomenul "împărțirea încărcăturii emoționale".

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro