La sala de festivități ”Retro” din Cugir a avut loc Simpozionul cu tema”Tratamentul patogenetic în boala venoasă cronică și arteriopatia periferică”, eveniment organizat de medicul chirurg dr. Terezia Boruah de la Spitalul orășenesc Cugir. Demersul s-a vrut o continuare a inițiativei din noiembrie 2015, și anume, aceea de a reuni periodic specialistii din domeniul medical ai orasului Cugir (medici de familie si medici specialisti din cadrul spitalului), pentru a discuta și dezbate teme de actualitate.
Reuniunea a readus în discuție patologia vasculară periferică (boala varicoasă cronică, arteriopatia cronică a membrelor inferioare, afectarea vasculară periferică din cadrul diabetului zaharat), patologie care se regăsește cu o frecvență crescută în orașul Cugir și în localitățile din apropiere.
,,Participarea medicilor de familie la aceste întâlniri este deosebit de importantă, deoarece ei reprezintă elementele cheie în procesul de educație pentru sănătate a populației. Astfel, tratamentul bolii vasculare periferice, inițat de medicul specialist, este continuat de către medicul de familie, căruia îi revine rolul deosebit de important al educației sanitare a pacientului”, a declarat dr. Terezia Boruah.
Intreg articolul AICI
AUTO Constantin PREDESCU