Există copii şi adulţi care nu-şi pot exprima sentimentele, gândurile sau trăirile. Şi acest lucru nu se întâmplă pentru că nu vor, ci pentru că nu ştiu cum. Alexitimia este inabilitatea de a „vedea“ emoţiile, fie cele trăite de tine, fie cele trăite de alţii.
Termenul clinic pentru orbirea emoţională este „alexitimie“, sindrom definit prin incapacitatea de a recunoaşte emoţiile, subtilităţile şi manifestările lor. Alexitimia înseamnă imposibilitatea unei persoane de a pune în cuvinte propria experienţă sau de a înţelege caracterul complex al emoţiilor altor persoane, notează „Scientific American“.
Prin ce trec persoanele care suferă de alexitimie:
- dificultate în identificarea sentimentelor
- înţelegere limitată a cauzelor sentimentelor
- dificultate în exprimarea sentimentelor
- dificultate în recunoaşterea expresiilor faciale ale altor persoane
- imaginaţie limitată sau rigidă
- un mod de gândire limitat
- hipersensibilitate la senzaţiile fizice
Istoria alexitimiei
Alexitimia a fost menţionată pentru prima dată în 1976, într-o lucrare de psihologie. Atunci a fost văzută ca un deficit al atenţiei emoţionale. Cercetările pe această temă sugerează că aproximativ 8% din bărbaţi şi 2% din femei suferă de alexitimie, care se poate manifesta slab, moderat sau sever. Studiile arată şi că acest sindrom are două dimensiuni: una cognitivă, în care un copil sau un adult se luptă să identifice, să interpreteze şi să pună în cuvinte sentimentele (partea „gândită“ a experienţei emoţionale), şi una afectivă, în care dificultăţile se nasc din reacţii (partea „trăirii“ din experienţa emoţională).
Timp de multă vreme alexitimia a fost asociată cu multe sindroame psihologice, cum ar fi autism, depresie sau schizofrenie. Este foarte dificil pentru cei care se luptă cu alexitimia să se descurce cu alte tulburări psihologice, deoarece vulnerabilitatea lor, de a se înţelege chiar şi pe ei, darămite pe alţii, complică foarte mult recuperarea.
Tratamentele alexitimiei
Inabilitatea de a recunoaşte emoţiile la alţii, reacţiile lente sau neputinţa de a exprima propriile sentimente au, de fapt, origini neurobiologice şi psihologice. Aceste reacţii sau lipsa lor nu trebuie pedepsite la un copil, nu trebuie batjocorite la un adult şi nu trebuie scoase în evidenţă şi făcute de ruşine nici la copil, nici la adult.
În loc de pedepse şi glume pe seama alexitimiei, trebuie practicată răbdarea. Nevoile noastre trebuie explicate în termeni mai scurţi: „Mă simt obosit. Nu vreau să gătesc. Hai să ieşim în oraş“. Sau putem să îi ajutăm să dea un nume propriilor emoţii: „Arăţi nervos. Te deranjează ceva?“.
Dacă suferi de acest sindrom, scopul este să îţi întăreşti capacitatea de a identifica şi înţelege sentimente. Trebuie să înveţi singur despre experienţele subiective ale altor oameni. Ţine minte că este o călătorie dificilă, ne avertizează „Scientific American“.
Însă, pentru a învăţa cât mai bine despre sentimentele altora, sunt câteva trucuri pe care le poţi face:
Compoziţia, compunerile, scrisul creativ sunt de un real ajutor pentru exersarea abilităţii de detectare a emoţiilor. În general, se recomandă să scrii în fiecare zi într-un jurnal şi nu doar să faci liste cu evenimentele de peste zi. La început, pentru cei care suferă de alexitimie, acest lucru este foarte greu, dar scopul este lărgirea gamei de emoţii din afara sinelui.
Lectura, cititul romanelor, cărţi unde se descriu gânduri, sentimente, momente şi experienţe sunt de un real ajutor. Este ca şi cum ai exersa un muşchi, pe cel al receptării sentimentelor.
Actoria, dansul, muzica sau terapia prin mişcare îi ajută pe cei cu alexitimie să recunoască şi să-şi exprime sentimentele.
Psihoterapia de grup oferă interacţiunea necesară copiilor, dar şi adulţilor pentru a-şi explora propriile gânduri şi sentimente şi să le experimenteze pe ale altora. Acest mod de terapie adânceşte şi sentimentul de legătură, de conectivitate cu ceilalţi.
