Am început facultatea de medicină în 1985. Nu am avut pe nimeni medic în familie și , sincer, așa cum stau lucrurile în actualul sistem sanitar, sper ca nici copiii mei să nu aleagă această profesie.
Atunci, în anii '80 nu exista mândrie mai mare decât aceea de a fi medicinist. E drept că aveam cea mai lungă facultate, e drept că aveam cursuri și stagii până seara la ora 18, e drept că alergam de la un spital la altul, dintr-un capăt în altul al Bucureștiului până seara, e drept că ajungeam la cămin multe ore după ce ceilalți studenți din Regie erau deja măncați, odihniți și se pregăteau de distracție .
Nu îmi amintesc de vreun coleg care să fi dat examen la medicină ca să câștige financiar. Așa eram noi. Ne doream să fim cineva, să ne luptăm cu bolile, să găsim tratamente noi; ne gândeam că vom descoperi ceva important care va revoluționa medicina; sau măcar că vom alina suferința semenilor. Îmi amintesc de dascăli care ne purtau după ei prin saloane; ne puneau să examinăm pacienții, să vorbim cu ei, să îi palpăm, să îi auscultăm, să cerem rezultatele analizor; apoi să prezentăm concluziile noastre. Fiecare își dorea să fie cel mai bun. Au venit stagiile de chirurgie și fiecare își dorea să intre în sala de operație, aproape ne certam între noi pentru asta.
Eram poate ușor aroganți, cum sunt tinerii, mai ales că noi eram mediciniștii (wow ..cei ce am suportat concurență de 14-15-16 pe loc ...știți ...copii muuuulți ...decreței ) .
În decembrie '89 și în mai -iunie '90 eram plini de speranță, aveam parcă aripi, credeam că vom trăi ALTFEL.
După mineriadă mulți prieteni au plecat dezamăgiți, cu inimile frânte, care încotro a văzut cu ochii, unii în Franța, alții în Canada, alții în SUA - cei mai norocoși și cei care dispuneau de câteva sute de $ pt a da examenul ce se ținea la ambasada SUA din Budapesta. Am vrut să plec. Mi-am dorit asta din tot sufletul și totuși am rămas. Am rămas pt că soțul, optimist din fire și cu entuziasmul tinereții mi-a spus că va fi bine și la noi, că Brucan exagerează când spune despre români " stupid people" și că vom învăța democrația mult mai repede de 20 de ani.
AU TRECUT 28 DE ANI .
Suntem din multe puncte de vedere , mai ales în ce privește sistemul de sănătate, într-un dezastru .
Spitalele s-au învechit și nu mai fac față medicinei moderne ; banii strânși de la români sunt sifonați de găști , de multe ori transpartinice ; tot felul de oameni ajung să administreze bani fără să fie nici medici , nici finanțiști sau economiști ; la medicină dau examen tineri care au ca scop plecarea dintr-un sistem care nu numai că nu îi învață mare lucru , dar îi și umilește ; medicina preventivă aproape că nu există ; medicii de familie au devenit sclavii calculatoatelor ; deficitul de medici este mai mare de 50% ; pacienții sunt instigați la ură ; la tv se prezintă zilnic câte vreun caz de malpraxis - stabilit desigur de jurnaliști ; se practică amenințări ; se distrug cariere uneori prin înscenări ; copiii ne rămân nevaccinați ; se scot pe bandă rulantă "doctori în medicină " - care de multe ori nu știu să pună o branulă ; lumea medicală se ceartă ; colegii au uitat să fie colegi ; banii destinați sănătății ajung în cine știe ce buzunare ; în provincie avem spitale super-dotate (unele ) fără anesteziști care să poată face posibilă o apendicectomie ; la UPU vin "urgențe " gen unghie încarnată sau durere de cap - câte 60-70 / oră ; în ATI aparținătorii fac scandal dacă le spui că existâ program de vizită ; cercetarea e de cele mai multe ori sublimă -dar lipsește cu desăvârșire ; rezidenții vor să fugă dintr-un sistem în care " boss-ul " se comportă ca pe propria feudă etc ..etc ..etc
Au trecut timpurile în care visam să descopăr leacul contra cancerului .
Îmi doresc doar NORMALITATE .
OUG 79 s-a dus , înțeleg că sporurile pt orele de gardă din weekend /sărbători nu se vor mai plăti sau vor fi la bunul plac al angajatorului; mărirea salariilor promisă de Psd în campanie ( 1.200 € -rezident ....până la 3.600 € medic gradație 5 ATI / UPU ) s-a făcut praf înainte de a fi aprobată pt că " nu permite anvelopa salarială " și s-a transformat într-o creștere cu 25 % de la 1 ian 2018 .
Între timp , în ultimele 6 luni s-a repetat obsedant, pe toate posturile de televiziune, că medicii au salarii de 3.600 €; uitându-se să se precizeze că asta e doar o " intenție " - mai corect spus minciună de campanie electorală . Minciună repetată de atâta timp și de atâtea ori încât nici chiar prietenii sau rudele nu ne mai cred când le spunem adevărul.
Scopul a fost atins; voturile au fost primite și mai mult : oamenii au fost deja convinși de fapttul că medicii au salarii astronomice .
Ura față de personalul din spitale crește pe zi ce trece și se pare că nu mai realizăm că pacienți și medici deopotrivă suntem victime ale unor politicieni inconștienți .
Vă doresc din suflet să nu aveți nevoie de medici .
Sănătate .
Autor Laura Zarafin