Performanţele motorii ale mâinilor şi controlul trunchiului pentru copii cu paralizie cerebrală infantilă sunt măsurate cu ajutorul unei aplicaţii informatice botezată MIRA. Softul pus la punct de patru tineri informaticieni români este aplicat cu succes în Centrul socio-medical „Maria Beatrice“ din Alba Iulia. Soluţia ar putea revoluţiona recuperarea copiiilor care au probleme neuromotorii.
Într-o sală viu colorată şi primitoare a Complexului „Maria Beatrice“ din Alba Iulia l-am găsit în faţa unui monitor cu jocuri video pe Adrian, un copil de şase ani, ce suferă de paralizie cerebrală infantilă. Afecţiunea îi limtează mobilitatea  mâinilor în activităţile de zi cu zi, cum ar fi încălţatul, încheierea şi descheierea nasturilor la o cămaşă, autoalimentaţia.

MIRA, stimul pentru mişcările mâinilor şi controlul trunchiului
Joaca copilului este încurajată de mama sa şi monitorizată atent de mediciul specialist în reabilitare Ionuţ Moldovan şi de trei dintre tinerii care au pus la punct aplicaţia informatică botezată MIRA (Medical Interactive Rehabilitation Assistent). Softul îl ajută, în primul rând, pe medic să afle mai exact care este gradul de afectare a mâinilor lui Adrian din punct de vedere neurologic şi să stabilească un tratament personalizat. În al doilea rând, programul informatic este o metodă de terapie, mai exact de stimulare a mişcărilor mâinilor şi de control al trunchiului pentru copii cu această problemă neurologică.
„Programul informatic ne poate da mult mai mulţi parametri decât ne dă evaluarea clasică“, ne spune din capul locului medicul. Softul îi permite să vadă pe monitor, în timp real, care este viteza cu care Adrian îşi mişcă mâna, acceleraţia, dar şi distanţa parcursă. Programul îl ajută să afle şi să cuantifice ce precizie au avut mişcările membrelor superioare ale copilului. „După fiecare joc video, se obţine un punctaj. Cu cât raportul dintre punctaj şi distanţa parcursă este mai bun, cu atât precizia mişcării este mai mare. Un copil cu paralizie cerebrală infantilă încearcă să prindă un obiect de trei ori, pe când unul sănătos îl prinde dintr-o singură mişcare“, a explicat medicul.

Performanţele motorii ale mâinilor şi controlul trunchiului sunt evaluate tot la trei luni. „O să vă dau un exemplu concret. După trei luni de terapie, unul dintre copii a reuşit să-şi încheie nasturii de la cămaşă, să-şi îmbunătăţească autoalimentaţia, să aibă un control motor al trunchiului“, susţine medicul.  Metoda se aplică cu succes la copii cu vârste de peste 5 ani, dar şi la adulţii cu probleme neurologice. „Aplicabilitatea este mai mare la copii, întrucât aceştia interacţionează mult mai bine printr-un joc, decât printr-un test“, a adaugat Ionuţ Moldovan.
În prezent, programul informatic de recuperare este testat de 11 copii care frecventează Centrul „Maria Beatrice“. „Consider această formă de terapie revoluţionară şi foarte utilă. În primul rând, este mult mai rapidă. Un test de terapie ocupaţională clasic durează în jur de o oră. În cazul nostru, fără prea mult efort, după 15 minute avem punctajul făcut, avem scorul performanţelor motorii, pe care putem să le urmărim în timp“, a mai spus medicul
Softul premiat de Microsoft, testat în Alba Iulia 
Martori la discuţia noastră cu medicul au fost şi trei dintre tinerii care au conceput aplicaţia. Pe post de purtător de cuvânt al grupului a fost Alina Călin. Din explicaţiile tinerei deducem că aplicaţia are un senzor de mişcare kinekt care monitorizează copilul în timp ce acesta se joacă în faţa unui monitor. Analiza informaţiilor obţinute îl ajută pe medic să stabilească un tratament personalizat. „Aplicaţia este construită din două părţi mari: una de jocuri şi exerciţii, iar cealaltă de administrare de date personale, a progresului şi performanţelor înregistrate pe parcursul folosirii jocurilor.  Senzorul  poate detecta încheieturile şi mişcările mâinilor de la o distanţă de până la trei metri. Softul procesează fiecare mişcare şi o transformă instantaneu în jocuri video, imitând pacientul să facă anumite mişcări, în funcţie de jocul creat“, a spus Alina Călin. Aplicaţia MIRA este într-un punct foarte avansat. Cei patru tineri lucrează în prezent la extinderea jocurilor pentru alte tipuri de exerciţii care să ajute recuperarea medicală a copiilor.
Aventura celor patru tineri pe tărâmul ştiinţei a început în 2011. Atunci, Alina Călin, Andrei Cantea, Andrei Dascălu şi Cosmin Mihaiu au reprezentat Universitatea „Babeş Bolyai“ din Cluj Napoca la o competiţie de tehnologie, finanţată de Microsoft. „Atunci ne-am gândit să folosim jocurile video pentru recuperarea medicală. Cu alte cuvinte, să transformăm exerciţiile medicale în jocuri, să fie ceva antrenant, pacientul să uite de durere“, ne spune Alina. De la New York s-au întors cu un premiu important, în cadrul competiţiei ”Imagine Cup”. Când s-au întos în România au căutat soluţii pentru testarea aplicaţiei. Aşa l-au cunoscut pe Sebastian Onac, un profesor de informatică din Alba Iulia, cel care a apus bazele  Complexului Socio-Medical pentru recuperare kinetoterapeutică copii. L-a botezat „Maria Beatrice“. Este numele fiicei sale, care a fost diagnosticată la cinci luni după naştere cu o boală nemiloasă-paralizie cerebrală infantilă. După tratamente în ţară, dar şi în Germania şi Ucraina, a decis să pună pe picioare la noi în ţară un Centru în care să fie trataţi copii cu probleme similare cu ale fiicei sale. Primăria Alba Iulia i-a dat un spaţiu generos, în clădirea Căminului de persoane vârstnice. Investiţiile şi dotările s-au ridicat la 400.000 de lei, sumă strânsă din donaţii, sponsorizări, spectacole umanitare, din redirecţionarea a 2% din impozitul datorat statului şi prin contribuţia a mulţi oameni inimoşi.
Sistem revoluţionar de recuperare
Recuperarea medicală cu ajutorul jocurilor video este testată în Centrul din Alba Iulia din toamna anului trecut. ”De partea medicală se ocupă un medic, doi kinetoterapeuţi şi un psiholog clinician ergoterapeut. Pentru o bună calibrare a softului sunt formate grupe de copii cu dizabilităţi şi grupe de copii fără probleme medicale. Sistemul este revoluţionar şi prin faptul că introduce copilul într-o lume virtuală care reuşeşte să-i distragă atenţia de la dizabilitate, astfel încât acesta se deconcentrează în momentul în care efectueză anumite proceduri terapeutice“, a explicat Sebastian Onac.

Complexul din Alba Iulia este frecventat subvenţionat de 25 de copii cu probleme neuromotorii din Alba Iulia şi de alţi 12 copii din ţară, pentru care se face recuperare prin kinetoterapie, masaj, reflexoterapie, stimulare multisenzorială, mecanoterapie, hidroterapie, termoterapie, ergoterapie, logopedie, psihoterapie şi socializare.

 În afară de Alba Iulia, aplicaţia tinerilor români mai este instalată şi în două centre medicale din Marea Britanie. Prima finanţare pentru proiect a venit în toamna anului trecut din partea unui companii britanice. Aplicaţia lor este pe cale să devină o afacere de succes. Trei dintre tineri se ocupă de extindere în România, iar unul la Londra. De luna viitoare, MIRA va intra în topul primilor 50 de studenţi antreprenori, la nivel mondial, iar tinerii vor participa la un summit pe tema inovaţiei medicale, la New York. (Text scris de NICU NEAG)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro