Spitalul Județean de Urgență din Slobozia, ca de altfel multe unități spitalicești din țară, se confruntă de ceva ani cu fel de fel de probleme, în principal cauzate de lipsa medicilor specialiști.
Astfel, la nivelul secției de pediatrie, s-a creat o situație excepțională, gărzile nemaiputând fi efectuate și de către medicii de familie titulari ai CMI, așa cum s-a întâmplat până nu de mult, gărzi supervizate de la domiciliu de către medicii titulari specialiști pediatri.
Astfel că, cei trei medici specialiști din spital, Vâlcea Precup Nina, Olaru Lucian și Andrei Ana Maria, au ajuns la capătul puterilor din cauza numărului mare de gărzi efectuate, continuate cu orele de program normal, ajungând să lucreze mai mult de 24 de ore non-stop, ceea ce poate crea oricând situații de criză pe această secție din cauza suprasolicitării. Indiferent câtă iubire ar avea pentru această meserie, să nu uităm că și medicii sunt oameni și au nevoie de o perioadă de odihnă, de refacere, după o perioadă de muncă obositoare și stresantă, cu o răspundere imensă, mai ales că se lucrează cu copii.
La ora actuală, un medic specialist asigură în jur 10 gărzi pe lună, deși în mod normal ar trebui maxim patru gărzi lunar. Spitalul se află, așadar, într-o situație critică, și anume aceea de a nu mai putea acoperi activitatea medicală continuă. Deși reprezentanții spitalului susțin că au încercat atragerea de medici specialiști din județele învecinate, răspunsul a fost nefavorabil. De asemenea, s-au scos în mod repetat posturi la concurs, dar acestea nu s-au ocupat până în prezent, indiferent de specialitate.
Astfel că, reprezentanții Spitalului au cerut o derogare la Ministerul Sănătății în vederea acoperirii activității medicale continue de la nivelul secției prin efectuarea de gărzi și de către cinci medici de familie. S-au făcut demersurile necesare pentru a obține această excepție de la prevederile unui Ordin al Ministerului Sănătății care prevede că aceste gărzi nu pot fi efectuate decât de către medicii pediatri sau de specialități înrudite, numai că, între timp, s-a creat un adevărat scandal.
Ministerul „se spală pe mâini” și nu vrea să își asume responsabilitatea acordării avizului fără acordul Colegiului Medicilor, Colegiul nu poate da un aviz pentru că solicitarea excede atribuțiilor legale, ci doar un punct de vedere și, uite-așa, mâța este aruncată dintr-o curte în alta.
Și, totuși, până nu demult, medicii de familie agreați au făcut gărzi în spital, însă se pare că doar „la mica înțelegere” a tuturor factorilor decidenți. Problemele și discuțiile au pornit după ce unul dintre medici ar fi avut contract cu Casa de Asigurări la cabinetul său privat și lucra și la Spital, ceea ce a creat situația în care acesta să lucreze cu doi furnizori de servicii medicale aflate în contract cu CJAS. Între timp s-a rezolvat problema, numai că s-a creat alta.
Pe de altă parte, a apărut și acel sentiment de teamă, pentru că actul medical implică o responsabilitate foarte mare și pot exista cazuri de malpraxis. Până nu demult, specialiștii au girat medicii de familie de la domiciliu, dar este o problemă deoarece aceștia pot fi depășiți din punct de vedere al competenței profesionale.
Această formulă de colaborare a trebuit, însă, să ia și o formă legală, mai precis acea derogare. În eventualitatea în care această derogare nu va fi primită, în curând secția va fi desființată, iar copiii bolnavi vor trebui trimiși în alte județe, așa cum se întâmplă cu copiii din Tulcea care sunt trimiși la Constanța. Se speră ca acest răspuns să vină cât mai curând, să fie favorabil, iar situația să fie detensionată.
Potrivit managerului Spitalului, Violeta Șapira, la ora actuală secția îndeplinește toate condițiile și toate dotările necesare pentru buna funcționare a activității medicale, numai că această problemă cu medicii poate duce la o situație fără precedent.
Anul trecut au fost internați pe această secție aproximativ 4.000 de copii, dintre care 1.386 au fost spitalizați în cadrul compartimentului de terapie intensivă. De asemenea, în primele patru luni ale anului 2015 au fost spitalizați 933 de copii, în medie cam 233 de cazuri pe lună.