Norme Coca 2023 - 2024

Spitalele CF, trecute din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Ministerului Sănătăţii prin OUG nr. 8/28.02.2013, iniţiată de fostul ministru Relu Fenechiu, s-ar putea închide pe rând, din cauza lipsei de finanţare. Din cele 13 spitale transferate anul trecut, două – Simeria şi Paşcani – au revenit la Transporturi în luna noiembrie, pentru că derulau programe finanţate cu bani europeni, care s-ar fi pierdut. Restul se află pe hârtie la Sănătate, dar în realitate sunt ale nimănui.

Între timp, s-a dovedit că ordonanţa Fenechiu a fost bazată pe fals, uz de fals şi abuz în serviciu. În acest context, ministrul Ramona Mănescu, care l-a înlocuit vara trecută pe Relu Fenechiu, după ce acesta a demisionat din cauza Dosarului „Transformatorul”, în care a şi fost încarcerat, a iniţiat procedurile pentru readucerea Spitalelor CF la Transporturi. Transferul nu s-a făcut până la ieşirea PNL de la guvernare, astfel că toate demersurile trebuiesc reluate de la zero. Şi asta doar dacă actualii miniştri PSD de la Sănătate şi Transporturi vor dori acest lucru.

Medicină fără bugete aprobate

Dacă unităţile medicale care au aparţinut căii ferate nu se vor întoarce la Ministerul Transporturilor, există şanse mari ca ele să fie închise, din lipsă de finanţare, susţin surse din interior. În prezent, aceste spitale funcţionează în baza bugetelor istorice, neavând un buget anual aprobat, din cauza situaţiei incerte în care se află.

Mai mult,  procesul-verbal de predare-primire între cele două ministere nu a fost semnat nici până azi, iar şansa ca acest lucru să se mai întâmple este nulă.

Transferarea Spitalelor CF de la Transporturi la Sănătate a avut ca efecte directe şi imediate subfinanţarea drastică a acestora, reducerea numărului de paturi şi crearea unei situaţii fără precedent, în care ceferiştii care lucrează în structurile de siguranţă a circulaţiei au rămas fără controalele medicale şi psihologice obligatorii. Aceasta întrucât Spitalele CF nu au mai primit acreditare de la AFER în acest sens. Au profitat de această situaţie cabinetele private.

Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR a depus o plângere penală împotriva fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, în 14 octombrie 2013, la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru transferarea ilegală a Spitalelor CF. În plângerea înregistrată de sindicate, fostul ministru al Transporturilor este acuzat de "subminarea economiei naţionale", „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor", „abuz în serviciu contra intereselor publice" şi „fals în declaraţii".

Sindicatele afirmă că adevărata miză a transferului spitalelor este interesul imobiliar al baronilor locali, care vor să pună mâna pe terenurile acestor unităţi medicale.

Actualul ministru al Sănătăţii, Nicolae Băncicioiu, le-a promis reprezentanţilor angajaţilor din spitalele CF că îi va primi în curând pentru discuţii pe această temă.

Reţeaua spitalelor CF:

1. Spitalul Clinic nr. 1 CF Witting Bucureşti (netransferat)

2. Spitalul Clinic nr. 2 CF Bucureşti (netransferat)

3. Spitalul Clinic CF Iaşi

4. Spitalul Clinic CF Cluj-Napoca

5. Spitalul Clinic CF Timişoara

6. Spitalul General CF Ploieşti

7. Spitalul General CF Galaţi

8. Spitalul Clinic CF Constanţa

9. Spitalul General CF Braşov

10.Spitalul General CF Paşcani  (retransferat în nov.2013)

11.Spitalul General CF Simeria, jud. Hunedoara (retransferat în nov.2013)

12. Spitalul Clinic CF Oradea

13. Spitalul Clinic CF Craiova

14. Spitalul General CF Sibiu

15. Spitalul General CF Drobeta

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro