Cu toate că unităţile sanitare sunt verificate periodic de pompieri din perspectiva siguranţei la incendii, unele spitale nu au încă sisteme de evacuare corespunzătoare şi pun în pericol viaţa pacienţilor.

Autor  Claudia Spridon

Sursa Adevarul.ro

Incendiul produs luni seară la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti din cauza unui scurtcircuit a evidenţiat, încă o dată, hibele sistemului sanitar românesc. Norocul, spun specialiştii, este că intervenţia pompierilor a fost rapidă şi fumul, care s-a degajat la parter şi la etajul 1 nu a pus în pericol siguranţa pacienţilor internaţi, astfel că nu a fost nevoie de o evacuare a acestora. Se putea însă ajunge la o situaţie mult mai gravă, cum a fost tragedia de la Maternitatea Giuleşti din 2010, spune doctorul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). Tocmai din acest motiv, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) efectuează controale regulate în spitale, iar conducerile care nu soluţionează problemele evidenţiate în rapoarte, primesc avertisment sau chiar amenzi usturătoare, completează oficialul.

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro