Norme Coca 2023 - 2024

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din București a primit la Londra, în cadrul Achievements Forum, premiul "Cel mai bun spital". Managerul unității, Dan Mircea Enescu, a primit premiul "Cel mai bun manager".

Potrivit unui comunicat de presă al unității medicale, nominalizarea a fost făcută la categoria "Inovație în sănătate și management public".

La această categorie au fost nominalizate instituțiile și companiile publice, precum și profesioniști din domeniu care s-au remarcat prin rezultate deosebite prin: atragerea de fonduri pentru modernizarea anumitor secții, spitale și clinici publice, implementarea de programe naționale pentru diferite afecțiuni în beneficiul pacienților, dezvoltarea educației medicale a specialiștilor prin diverse programe/ acțiuni științifice, dar și rezultate medicale excepționale precum transplanturi, intervenții chirurgicale etc.

"Acad. Dan Mircea Enescu a primit din partea "Comitetului Socrate" premiul internațional "Cel mai bun manager" din domeniul sanitar. Aceasta este o recunoaștere a excelentei reputații, a experienței profesionale remarcabile (oferirea de metode de tratament sigure și eficiente) și a managementului de succes. În virtutea acestei nominalizări, acad. Dan Mircea Enescu va figura în "Almanahul Socrate", pe siteul EBA (http://www.summitofleaders.co.uk/en/)", se arată în comunicatul de presă.

Europe Business Assembly a premiat pe 21 aprilie, în cadrul Achievements Forum, cei mai buni reprezentați ai medicinei, științei și economiei, scrie Agerpres.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro