Spre finalul săptămânii trecute, Spitalul Județean de Urgență Bistrița și-a mutat Secția de Cronici de pe Bulevardul Independenței, în clădirea în care funcționează Secția TBC, peste podul Jelnei.

Cei 25 de bolnavi, paturile, mobilierul, tratamentele, frigiderele, toate au fost mutate într-o singură zi. Singurul medic al acestei secții, cele 6 asistente și personalul auxiliar au urmat bolnavii la TBC.

Personalul medical de la Cronici, nemulţumit

Se pare că această mutare a determinat nemulțumiri serioase în rândul personalului medical al Secției de Cronici. Deși oficial nimeni nu vorbește, temându-se să nu-și piardă locul de muncă, surse din interiorul Secției de Cronici au declarat pentru Gazeta de Bistrița că această mutare nu ar fi fost făcută ca la carte, mai ales că vorbim despre bolnavi de TBC.

Mai mult, sursele noastre susțin că ar exista pericolul de infectare cu TBC, lucru cu atât mai grav cu cât este vorba despre bolnavi cronici, în vârstă, cu un organism nu tocmai rezistent la noi provocări de acest gen.

Conducerea spitalului nu vede vreun pericol

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență spun că Secția de TBC are un circuit separat, neexistând posibilitatea de infectare a celorlalți. Cronicii au fost mutați la un etaj, iar Secția de TBC funcționează la alt etaj, cu ușile blocate și cu spațiu clar delimitat.

Mai mult, tot reprezentanții spitalului spun că încă de la începutul tratamentului, bolnavii de TBC nu mai prezintă pericol pentru ceilalți și se pot întoarce în colectivitate.

Reprezentanții spitalului mai susțin că Secția de Cronici a mai funcționat acolo în urmă cu câțiva ani și nu s-a înregistrat niciun incident de acest fel. Ce nu spun reprezentanții spitalului, însă, este faptul că cele două secții nu au funcționat în aceeași clădire, ci în clădiri separate.

Nemulțumirea personalului medical de la Cronici a ajuns la urechile mai marilor spitalului. Aceasta nu ar fi cauzată de o eventuală infectare a pacienților, ci mai degrabă de faptul că locul de muncă este acum mai departe de casă. Se pare că mai multe asistente ar fi cerut să fie mutate la Secția de Recuperare, care încă funcționează pe Bulevardul Independenței.

Cât de ușor se poate lua tuberculoza

Teama personalului de la Cronici este oarecum justificată, dacă luăm în calcul cât de ușor se transmite boala numită tuberculoză. Persoanele bolnave de tuberculoză elimină prin tuse sau strănut picături mici de secreții care conțin bacterii. Pe calea aerului, aceste picături sunt inhalate de persoane din anturajul apropiat al bolnavului, care devin „contacți TB”.

Cele mai expuse persoane sunt membrii familiei, prietenii apropiați, colegii de serviciu și necesită un contact apropiat și de lungă durată în spații închise pentru a se infecta.

Dacă sistemul imunitar este slăbit, în lipsa tratamentului, persoana infectată dezvoltă tuberculoză activă și este capabilă să infecteze alți oameni. Netratată, boala este fatală. Cel mai adesea, tuberculoza afectează plămânii, dar poate afecta orice parte a organismului.

Simptomele pe care le prezintă persoanele cu tuberculoză activă sunt: tuse, oboseală accentuată, scădere în greutate, pierderea poftei de mâncare, febră prelungită, tuse cu sânge, transpirații nocturne.

Culmea, bolnavii cronici se numără printre categoriile predispuse la infectare. Predispuse sunt și persoanele din colectivități, dar și bătrânii. Secția de Cronici pare să îndeplinească mai multe condiții „de risc”, însă reprezentanții Spitalului nu sunt îngrijorați cu privire la o posibilă infectare.

Printre măsurile care trebuie luate în cazul bolnavilor de TBC se numără: izolarea și tratamentul prompt al bolnavilor diagnosticați, igiena tusei și prevenirea răspândirii bacililor în atmosferă, precum și scăderea densității bacililor în aerul din spațiile închise, prin ventilație eficietă, lumina naturală și lămpi cu radiații ultraviolete.

 

Spitalul Județean se chinuie să elibereze clădirile de pe Independenței

Decizia Spitalului Județean de a părăsi clădirile de pe Bulevardul Independenței se pare că ar avea legătură cu procesul de retrocedare. Situația imobilelor situate pe strada Independenței, care adăpostește câteva secții ale Spitalului Județean Bistrița este departe de a fi clarificată.

Acestea sunt revendicate de Asociația comunelor Grănicerești, care, se pare, a fost cândva proprietarul de drept. În discuție nu intră doar clădirile în sine, ci și o suprafață importantă de teren, care se întinde până în zona Centrului de Transfuzii.

Deși lucrurile nu sunt clarificate, Spitalul Județean de Urgență se grăbește să părăsească acele clădiri. Primele secții mutate au fost Oftalmologia și ORL-ul, care funcționează de ceva vreme chiar la sediul Spitalului Județean de Urgență.

Săptămâna trecută a fost mutată Secția de Cronici, iar următoarea pe listă ar fi Secția de Recuperare, care numără nu mai puțin de 70 de paturi. Se pare că pentru mutarea Secției de Recuperare se iau în calcul clădirile de pe Alba Iulia, unde funcționează infecțioasele și oncologia.

Numărul mare de paturi ce trebuie relocate nu reprezintă singura problemă. Se pare că clădirea de pe Alba Iulia, unde a funcționat o policlinică, are nevoie de reparații capitale înainte de a primi bolnavii. Spitalul Județean trebuie să găsească un spațiu și pentru arhiva unității medicale, care este găzduită tot de una dintre clădirile de pe Bulevardul Independenței.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro