Norme Coca 2023 - 2024

Ministerul Apărării Naționale, prin Spitalul Militar Central, a achiziționat 4.000 cm pătrați de piele artificială pentru operația la care urmează să fie supus pilotul militar care a supraviețuit accidentului aviatic de la Sibiu, căpitan-comandorul Corneliu Gabriel Titiana, informează un comunicat de presă al unității medicale.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Potrivit sursei citate, produsul medical a fost procurat din străinătate întrucât nu se găsește pe piața de profil din România.

"La acest moment, pielea artificială este la dispoziția medicilor curanți, momentul operator rămânând să fie stabilit ulterior, în funcție de evoluția stării de sănătate a pacientului", se arată în comunicat.

Până în prezent, medicii au recurs la autotransplant în cazul pilotului, cu piele proprie, și au folosit și țesuturi de la banca de piele.

Reprezentanții Spitalului Militar precizează că în lupta pentru salvarea vieții militarilor răniți s-a alăturat și Centrul de hematologie transfuzională al Ministerului Apărării, aflat în incinta Spitalului Militar, care a asigurat suportul necesar reechilibrării volemice a pacienților, punând la dispoziție necesarul de unități de sânge și plasmă.

Potrivit site-ului spitalului, militarii pot dona sânge pentru căpitan-comandorul Corneliu Gabriel Titian la Centrul de hematologie transfuzională, în cadrul campaniei "Sacrificiul impune respect!", derulată de Ministerul Apărării.

"Donând sânge la Centrul de hematologie transfuzională al Ministerul Apărării Naționale, fiecare din noi intră în lupta contracronometru pentru salvarea vieții camaradului nostru, căpitan-comandorul Corneliu Gabriel Titiana, grav rănit în urma accidentului aviatic din 21 noiembrie, care se află internat în stare foarte gravă, în Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București. Militari ai Armatei României, haideți să dovedim încă o dată, dacă mai era nevoie, că știm să acordăm respectul și prețuirea care se cuvine camarazilor noștri, răniți sau invalizi ca urmare a participării la acțiuni militare, acționând în solidar cu valorile fundamentale ale statului român pe care îl reprezentăm cu onoare", mai arată sursa citată.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, Cristian Nițescu, declara marți că prognosticul rămâne foarte rezervat în cazul pilotului.

"Pilotul este staționar, este pe dializă, este intubat, dar nu este bine, nici extrem de rău să ne așteptăm la ceva în următoarele ore sau zile, sper. Nu este vorba de o insuficiență renală. Prognosticul în cazul pilotului rămâne foarte rezervat. Este posibil să îl operăm vineri, dar numai dacă starea generală permite", afirma atunci medicul.

Potrivit acestuia, starea celuilalt supraviețuitor, maistrul militar Valentin Bora, era marți una bună, acesta făcând deja câțiva pași.

Opt militari și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți în urma prăbușirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, pe 21 noiembrie, pe raza localității sibiene Mălâncrav. Elicopterul de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii se afla în misiune și urma să participe la un exercițiu în Poligonul Cincu.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro