APCR solicită acces la tratamentele de ultimă generaţie fără de care pacienţii nu au şanse de supravieţuire.

Alianţa Pacienţilor Cronici din România a dat în judecată statul român în trei procese diferite pentru nerespectarea dreptului pacienţilor la Sănătate, garantat prin Constituţie. Procesele au fost demarate în luna mai şi se află acum în desfăşurare.

,,Au trecut 6 ani, peste 2000 de zile de când ne luptăm cu bolile noastre şi pierdem război după război pentru că nu ne putem trata cu acele medicamente care ne-ar oferi şanse reale la viaţă. Sunt 6 ani de când discutăm cu autorităţile, de când tragem semnale de alarmă şi tot atâţia ani de când autorităţile au ales să ne ignore. De data aceasta sunt obligate de instanţă să-şi îndrepte atenţia către noi şi să ne răspundă solicitărilor noastre de a avea acces la medicamente de ultimă generaţie”, a declarat Cezar Irimia, preşedinte Alianţa Pacienţilor Cronici din România.

APCR a demarat trei procese împotriva statului român:

-Declanşarea procedurii de infringement pentru încălcarea Directivei 89/105 care prevede ca statele europene să soluţioneze cererile de introducere a unor terapii pe listele de medicamente compensate şi gratuite în maxim 180 de zile;

-Demararea unei acţiuni în instanţă pentru obligarea Guvernului, Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să actualizeze lista medicamentelor compensate;

-Demararea unei Ordonanţe Preşedinţiale prin care 7 pacienţi care suferă de boli cronice, membri ai APCR, solicită autorităţilor să le pună la dispoziţie tratamentul inovator prescris de medic care este esenţial pentru supravieţuirea lor şi care nu are alternativă pe lista déjà existentă a medicamentelor gratuite şi compensate.

,,Suntem conştienţi că avem de parcurs un drum lung, că este pentru prima oară când pacienţii români iau acţiune la un asemenea nivel împotriva statului român şi chiar şi aşa, aceştia vor mai avea de aşteptat până când problema accesului la tratament va fi soluţionată. Dar măcar acum au mai multă speranţă întrucât procesele sunt pe rol şi conform procedurilor ar trebui ca în perioada imediat următoare să avansăm cu fiecare dintre ele”, a declarat Dan Cimpoeru, avocat APCR.

Despre APCR

Scopul Alianţei este acela de a promova şi proteja interesele comune ale pacienţilor suferinzi de afecţiuni cronice şi de a asigura integrarea socio-profesională a acestora, în condiţiile legii.

APCR este formată din 5 asociaţii care reprezinta patologii cronice: Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România; Fundaţia “Speranţa Diabeticilor” Turda; Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România; Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România; Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune.

www.aliantapacientilor.ro

Sursa: Agerpres

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro