Norme Coca 2023 - 2024

Mănânci picant...trăieşti mai mult! La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă americani de la universitatea din California, în urma unor studii. Se pare că alimente, precum ardeiul iute contribuie la creşterea longevităţii.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după o serie de experimente pe şoareci, în cadrul cărora semnalele de durere au fost împiedicate să ajungă la creier, fapt care le-a prelungit acestora viaţa, informează dailymail.co.uk.

Astfel, animalele care nu au mai produs proteina responsabilă cu simţirea durerii, denumită TRPV1, au avut nu doar "o viaţă excepţional de lungă", cu aproximativ 14%, ci şi mai sănătoasă.

De asemenea, aceşti cobai se îmbolnăveau mai rar de cancer, iar memoria nu le-a fost afectată atât de mult odată cu înaintarea în vârstă, scrie mediafax.ro

Totodată, aceşti cobai ardeau mai uşor caloriile, fără să facă mai multă mişcare ca de obicei, iar metabolismul lor, inclusiv capacitatea de a procesa zaharurile din sânge, s-a păstrat la parametri optimi odată cu înaintarea în vârstă - fenomen ce ar putea reduce riscul de diabet, potrivit studiului publicat în revista Cell.

"Suntem convinşi că blocarea acestui receptor al durerii s-ar putea dovedi extrem de utilă, nu numai pentru alinarea durerii, ci şi pentru promovarea longevităţii şi a sănătăţii metabolice, mai ales pentru prevenirea diabetului şi obezităţii.

Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii se confruntă cu o mai mare incidenţă a durerii, indicând faptul că aceasta ar putea declanşa procesul de îmbătrânire", a declarat cercetătorul Andrew Dillin, de la Universitatea din California.

Animalele supuse experimentului au fost modificate genetic astfel încât să nu mai producă proteina TRPV1.

Potrivit profesorului Andrew Dillin, ardeiul iute conţine capsaicină, un compus care inhibă funcţionarea TRPV1.

"Consumul regulat de substanţe care afectează proteina TRPV1, cum ar fi capsaicina, ar putea preveni declinul metabolic asociat cu vârsta şi ar putea favoriza longevitatea", a explicat cercetătorul american.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro