Norme Coca 2023 - 2024

Herman Berkovits a plecat din România în 1975 din cauza regimului Ceauşescu. Absolvent al Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, specializarea pediatrie, Herman Berkovits şi-a clădit o carieră în Israel, devenind unul din cei mai recunoscuţi medici în ţara sa de adopţie.

Avem 18 ani de când era medic pediatru în Israel când Benjamin Netanyahu, adjunctul Ministerului de Externe la acea vreme, i-a propus să se ocupe de sănătatea celui de-al doilea fiu al său. Berkovits a reuşit să-i câştige încrederea lui Netanyahu, devenind medicul întregii familii.

L-am întâlnit pe Herman Berkovits la Ierusalim, unde preşedintele Klaus Iohannis efectuează zilele acestea o vizită de stat în Israel. Şeful statului s-a întâlnit miercuri seară cu românii care trăiesc în Ţara Sfântă. Berkovits nu a lipsit de la reuniunea cu şeful statului deşi, cu o seară înainte, a avut o întrevedere privată cu Iohannis.

Berkovits a avut grijă ca vizita preşedintelui să fie fără cusur din partea părţii israeliene şi s-a implicat în organizarea ei. Herman Berkovits spune că mai mulţi politicieni au apelat la el pentru a intermedia o întâlnire cu Benjamin Netanyahu. „Foarte mulţi politicieni au cerut ajutorul meu să se întâlnească cu Netanyahu şi i-am ajutat pe toţi. Am ajutat şi la această întâlnire dintre preşedintele Iohannis şi Netanyahu. Am avut o cină particulară cu domnul Iohannis şi doamna Carmen Iohannis", a mai spus medicul român.

Au devenit prieteni de familie

După 22 de ani de când are grijă de sănătatea lui Benjamin Neanyahu, Herman Berkovits nu este doar medicul unuia dintre cei mai influenţi oameni ai Planetei, ci şi un foarte bun prieten de familie. "Noi, în România, am făcut o medicină puternică. Am devenit medic aici. Nu a fost uşor, dar cunoştinţele noastre sunt foarte bune. Eu îi tratez pe copii, pe soţie. Nu sunt numai medicul lor, ci sunt omul cel mai apropiat lor", a povestit Berkovits.

Soţia, profesoară de pian ai copiilor lui Netanyahu

Soţia medicului, Elisabeta Berkovits,  absolventă a Conservatorului din Cluj, a fost profesoara de pian a băieţilor lui Netanyahu. "Eu m-am născut în Maramureş, în Târgu-Lăpuş, iar soţia, la Tîrgu-Mureş. Ne-am cunoscut la Cluj. Am ales Israel pentru că sunt de origine evreu", a mai spus medicul.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită de stat de cinci zile în Israel şi Palestina. Încă din prima zi în Israel, şeful statului s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, căruia i-a mulţumit pentru sprijinul acordat de Israel României în cazul răniţilor din incendiul de la Clubul Colectiv.

„Mulţumesc cu această ocazie Israelului pentru sprijinul acordat în urma tragicului eveniment petrecut în Clubul Colectiv din Bucureşti, în noiembrie 2015. Mai multe spitale din Israel s-au oferit atunci să preia răniţi sau să trimită doctori şi multe persoane s-au implicat. Vă mulţumim încă o dată pentru această deosebită manifestare de solidaritate şi apreciem acest tip de implicare“, a spus preşedintele Klaus Iohannis, înainte de discuţiile cu premierul israelian.

"Unsoare pentru răniţii din Colectiv"

Cel care s-a ocupat de preluarea şi tratarea răniţilor a fost medicul Herman Berkovits. "În urmă cu câteva luni, când a avut loc acea tragedie din Colectiv, am primit un telefon în care mi s-a spus ce s-a întâmplat. Am foarte multe cunoştinţe făcute în aceşti ani -  politicieni, oameni de afaceri-, şi am dat zeci de telefoane pentru a organiza o donaţie pe care am adus-o în România. Era vorba de o unsoare specială. Unsoarea a ajutat peste 100 de răniţi. Curăţă rana şi nu este nevoie de intervenţie chirurgicală. Am făcut donaţie de 150.000 de euro şi am adus şi doi medici specialişti. Au fost internaţi şi trei bolnavi. Unul a murit, iar doi sunt acasă", a mai explicat Berkovits.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro