Circa 80% din crizele cardiace ar putea fi evitate prin oprirea fumatului, adoptarea unei alimentații sănătoase și practicarea unei activități sportive regulate – este concluzia unui studiu desfășurat timp de 11 ani de cercetători suedezi.

Ei au analizat obiceiurile de viață ale peste 20.000 de suedezi cu vârste cuprinse între 45 și 79 de ani. Rezultatul a fost că riscul de a fi doborât de infarct de miocard ajunge să fie aproape nul la bărbații care nu fumează, merg pe jos 40 de minute zilnic și fac exerciții fizice o oră pe săptămână, nu consumă mai mult de un pahar de alcool pe zi, mănâncă regulat fructe, legume, nuci, semințe și pește și a căror talie nu depășește 94 cm. Datele au fost publicate în Journal of the American College of Cardiology și preluate de lefigaro.fr.

‘Studiul ne amintește că măsurile de prevenire nemedicamentoasă sunt deosebit de importante. În același timp însă, bărbații care iau toate aceste măsuri reprezintă doar 1% din populația analizată’, a spus dr Francois Paillard de la Centrul de prevenire cardio-vasculară a spitalului de urgență din Rennes (Franța).

Cercetarea oamenilor de știință suedezi a arătat că fiecare comportament sănătos adoptat protejează inima. Astfel, o alimentație bogată în fructe și legume, cu puține alimente prelucrate și grăsimi duce la scăderea cu 20% a riscului unei crize cardiace. Dacă se adaugă un consum scăzut de alcool, riscul este mai mic cu 35%, atingându-se o reducere cu 64% dacă se oprește fumatul și se practică o activitate sportivă.

‘Trebuie să le amintim oamenilor care așteaptă o pastilă magică sau o nouă tehnologie modernă pentru evitarea crizelor cardiace că modul de viață are o importanță deosebită. Prevenirea primei crize cardiace se materializează în câțiva ani de sănătate, scăzând riscul de handicap la vârste mai înaintate’, scriu cercetătorii suedezi.

Cei cinci principali factori de risc, cu ponderi diferite în declanșarea crizelor cardiace, sunt obiceiurile alimentare (10%), fumatul (9%), hipertensiunea arterială (7,5%), greutatea excesivă sau obezitatea (7%) și alcoolul (6,5%), potrivit datelor din Cartea Albă a Federației franceze de cardiologie pentru un plan destinat inimii, care va fi lansat pe 9 octombrie. Adoptarea unui mod de viață sănătos este necesară în combaterea infarctului și, mai general, a bolilor cardio-vasculare.

Obiceiurile alimentare nu sunt ușor de schimbat și nici populația nu slăbește văzând cu ochii, însă oamenii pot fi încurajați să se miște mai mult. Studiul suedez subliniază că nu este vorba de transformarea întregii populații în sportivi de înalt nivel, ci de a o încuraja să facă o jumătate de oră de exerciții fizice sau 10.000 de pași pe zi.

‘Trebuie să ne sensibilizăm copiii. Ei se mișcă tot mai puțin și ne putem aștepta la o creștere a mortalității din cauze cardio-vasculare’, spune profesor Claire Mounier-Vehier, vice-președintă a Federației franceze de cardiologie. Ea consideră că mesajul zero țigări, cinci legume pe zi și 30 de minute de activitate fizică zilnic trebuie repetat în permanență.

Nu este niciodată prea târziu pentru schimbări în modul de viață. ‘Se pare că și după 45 de ani apar foarte repede beneficiile schimbării modului de viață, constând mai ales în încetarea fumatului și o activitate sportivă’, spune și cardiologul Gabriel Steg.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro