Bebeluşii sub şase luni care au fost trataţi cu antibiotice prezintă un risc crescut să sufere de obezitate odată cu înaintarea în vârstă. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă americani de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din New York, notează AFP.
„Se crede de obicei că obezitatea este un fapt datorat în mare parte unui regim alimentar nesănătos şi a unui stil de viaţă sedentar, dat tot mai multe studii demonstrează că lucrurile sunt mai complicate”, spune Leonardo Trasande, co-autor al studiului.
Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au analizat utilizarea antibioticelor la 11.532 copii născuţi la Avon (Marea Britanie), în 1991 şi 1992. Ei au descoperit că bebeluşii cărora li se administraseră antibiotice în primele cinci luni de viaţă cântăreau mai mult decât ceilalţi copii. Diferenţa de greutate era mică între 10 şi 20 de luni, dar a crescut apoi şi, la trei ani şi două luni, la copiii care luaseră antibiotice când erau bebeluşi şansele să fie supraponderali erau mai mari cu 22%. În schimb, copiii care luaseră antibiotice după vârsta de cinci luni nu prezentau diferenţe semnificative de greutate faţă de ceilalţi.
„Microbii prezenţi în intestine ar putea juca un rol important în felul în care abordăm caloriile. Expunerea la antibiotice, mai ales la o vârstă foarte fragedă, ar putea distruge anumite bacterii care influenţează felul în care asimilăm hrana în corp - şi care, altfel, ne-ar face să rămânem slabi”, a punctat Trasande.
Datele obţinute au mai arătat că micuţii care fuseseră trataţi cu antibiotice după vârsta de cinci luni nu prezentau diferenţe semnificative de greutate faţă de ceilalţi.
„Crescătorii de animale ştiu de multă vreme că antibioticele sunt bune să facă vaci mai mari, care pot fi vândute apoi în câştig. 'Chiar dacă trebuie să mai facem cercetări pentru a ne confirma descoperirile, acest studiu, desfăşurat cu multă seriozitate, sugerează faptul că antibioticele influenţează luarea în greutate, îndeosebi la copii”, menţionează Jan Blustein, cercetătoare la universitatea mai sus menţionată.