Cercetatorii canadieni au descoperit ca dietele personalizate, bazate pe profilul genetic al fiecarei persoane, imbunatatesc obiceiurile alimentare ale oamenilor, comparativ cu recomandarile nutritionale generale.
O echipa de cercetatori de la Universitatea Toronto din Canada, condusa de Ahmed El-Sohemy, profesor de stiinte nutritionale, a efectuat primul studiu privind impactul dietelor bazate pe profilul genetic al voluntarilor asupra obiceiurilor alimentare, informeaza dailymail.co.uk.
"Am descoperit ca oamenii care primesc sfaturi privind nutritia pe baza profilului genetic isi imbunatatesc dieta intr-o masura mai mare decat persoanele care urmeaza sfaturi generale privind regimurile alimentare", a declarat El-Sohemy.
Cercetatorii incearca de mai mult timp sa inteleaga de ce unii oameni reactioneaza diferit la consumul acelorasi alimente, iar oferirea de diete personalizate, in functie de profilul genetic, este parte a acestei noi ramuri a cercetarii in domeniu.
Savantii canadieni, a caror lucrare a fost publicata online in revista PLoS One, au anuntat informatii privind consumul de cafeina, sodiu, vitamina C si zahar de la 138 de adulti tineri si sanatosi.
Voluntarii au fost impartiti in doua grupe de studiu. Una dintre grupe a primit recomandari nutritionale personalizate, in functie de profilul genetic al fiecaruia, legat de cele patru componente alimentare de interes, iar cealalta grupa a primit recomandari generale, nepersonalizate din punct de vedere genetic, privind aceleasi componente alimentare.
Schimbarile privind obiceiurile alimentare ale voluntarilor au fost evaluate la trei luni si un an dupa momentul initial.
Oamenii de stiinta au descoperit ca persoanele care au primit sfaturi personalizate au inceput sa prezinte imbunatatiri privind regimurile alimentare dupa trei luni, iar modificarile au fost si mai pregnante la un an dupa aceea.
Astfel, cei care au fost informati ca sunt purtatori ai unei versiuni a unei gene legate de aportul de sare si hipertensiunea arteriala au redus semnificativ aportul de sodiu (sare de bucatarie este clorura de sodiu, n.r.) in alimentatia lor, in concordanta cu recomandarea primita, comparativ cu grupul care a primit recomandarea standard privind consumul de sare.
Nu au fost observate alte efecte privind alte componente ale dietei.
Totusi, cei mai multi dintre voluntari indeplineau deja recomandarile nutritionale privind celelalte trei componente alimentare la inceputul studiului, iar acest lucru ar putea fi explicatia pentru care nu au fost observate modificari semnificative privind aportul acestor componente.
"Acest studiu abordeaza o serie de limitari importante ale cercetarilor anterioare care au incercat sa masoare impactul avut asupra stilului de viata de revelarea informatiilor genetice fiecarei persoane in parte. Studiile anterioare s-au concentrat pe prezicerea riscului de imbolnavire si nu pe componentele genetice legate de metabolism, care afecteaza anumite componente ale dietei", a declarat Ahmed El-Sohemy.