Norme Coca 2023 - 2024
Îndepărtarea prepuţului poate oferi bărbaţilor o protecţie aproape infailibilă împotriva cancerului de prostată, mai ales dacă intervenţia e făcută după 35 de ani. Concluzia aparţine cercetătorilor canadieni care au investigat posibila asociere dintre circumcizie şi riscul de cancer de prostată, pe un eşantion de 1590 de pacienţi cu cancer de prostată din Montreal şi alţi 1618 bărbaţi sănătoşiCiteste mai mult: adev.ro/n6hjem

Îndepărtarea prepuţului poate oferi bărbaţilor o protecţie aproape infailibilă împotriva cancerului de prostată, mai ales dacă intervenţia e făcută după 35 de ani. Concluzia aparţine cercetătorilor canadieni care au investigat posibila asociere dintre circumcizie şi riscul de cancer de prostată, pe un eşantion de 1590 de pacienţi cu cancer de prostată din Montreal şi alţi 1618 bărbaţi sănătoşi

Dacă până în prezent principalele motive ale circumciziei erau cele de natură religioasă, de-acum încolo bărbaţii ar trebui să prindă curaj şi să apeleze la bisturiu din motive medicale. Cercetarea condusă de profesorii din cadrul Univeristăţii din Quebec a scos la iveală faptul că excizia porţiunii retractabile a pielii ce acoperă vârful penisului scade semnificativ probabilitatea de a dezvolta cancer la prostată, notează dailymail.co.uk.

Raportul, publicat în revista BJU International, arată că bărbaţii circumcişi în pruncie, mai exact până la vârsta de un an, au un risc de 14% mai mic de a face boala decât media. În mod surprinzător, rata riscului scade şi mai mult, cu până la 45%, dacă procedura este efectuată după vârsta de 35 de ani. Însă cel mai mare efect protector al cricumciziei realizată la vârsta adultă a fost înregistrat la bărbaţii de culoare, în cazul lor riscul de a se îmbolnăvi de cancer de prostată diminuându-se cu până la 60 la sută.

 

Este o descoperire deosebit de interesantă, având în vedere că barbaţii de culoare au cele mai mari rate de cancer de prostată la nivel mondial şi că acest lucru nu a fost niciodată explicat, a declarat Marie-Élise Parent, una dintre autorii studiului.

Oamenii de ştiinţă afirmă că acesta este un aspect care va face, cu siguranţă, obiectul unor studii viitoare, în care vor fi incluşi mai mulţi bărbaţi de culoare.

Dr. Parent a subliniat că circumcizia poate reduce riscul de contractare şi menţinere a unei infecţii cu transmitere sexuală, care este considerată a fi un important factor de risc pentru cancerul de prostată şi că acest lucru ar explica “protecţia” de care beneficiază bărbaţii circumcişi la vârste fragede. De ce s-a observat o creştere atât de mare a gradului de protecţie faţă de temuta boală la bărbaţii cirucumcişi după vârsta de 35 de ani? Nici la această întrebare cercetătorii nu au deocamdată un răspuns cert.

Până acum, singurii factori de risc pentru cancerul de prostată identificaţi au fost vârsta înaintată, un istoric familial al bolii, originea africană, precum şi factorii habituali, cum ar fi expunerea profesională la cadmiu.

Liga Română de Cancer estimează că în România sunt diagnosticate anual 177 de cazuri noi de cancer de prostată şi că aproximativ 7,3% din bărbati mor anual din această cauză.

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro