Ibuprofenul îi poate face pe bărbaţi mai emoţionali, în timp ce femeile se simt mult mai bine din punct de vedere psihic după administrarea medicamentului, potrivit unui nou studiu al cercetătorilor americani, publicat în Personal Relationship, informează dailymail.co.uk.
Este un lucru deja cunoscut că medicamentele analgezice, precum ibuprofenul, pot fi utile în cazuri de tulburări emoţionale, însă influenţează în mod diferit starea de spirit a bărbaţilor şi femeilor.
Astfel, starea emoţională a bărbaţilor poate fi exacerbată, în timp ce femeile spun că se simt mult mai bine psihic după administrarea medicamentului.
Autorii studiului, cercetătorii de la Austin's Moody College of Communication de la Universitatea din Texas, spun că descoperirea lor poate aduce o nouă perspectivă asupra modului în care bărbaţii şi femeile reacţionează la problemele emoţionale şi poate sta la baza unor noi tratamente.
La studiu au participat 138 de studenţi - 62 de bărbaţi şi 76 de femei -, jumătate primind câte o doză de 400 de miligrame de ibuprofen, jumătate, un placebo.
Voluntarii au luat parte la un experiment, un joc pe computer care presupunea aruncarea unei mingi, în care erau excluşi social. Participanţii au fost rugaţi, după excludere, să îşi evalueze starea emoţională.
Într-un alt experiment, voluntarii au descris detaliat o situaţie în care s-au simţit trădaţi de o persoană cu care aveau o relaţie strânsă, precum şi o situaţie în care au experimentat durere fizică. Ulterior, participanţii au fost din nou rugaţi să îşi evalueze starea emoţională.
Cercetătorii spun că ambele tipuri de durere, emoţională şi fizică, activează regiuni similare din creier, dar sunt diferenţe, în funcţie de sex, în modul în care analgezicele acţionează asupra durerii emoţionale.
În timpul studiului, femeile au simţit o diminuare durerii provocate de excluderea socială - în cazul primului experiment -, dar şi a celei fizice, după administrarea analgezicului, în timp ce bărbaţii s-au simţit mai vulnerabili emoţional în ambele situaţii.
Aceste sentimente de durere pot apărea în orice relaţie apropiată, deci este important ca oamenii să înveţe cum să gândească şi să vorbească despre "durerea" provocată de relaţiile sociale, spun autorii studiului. Înţelegerea diferenţelor în modul în care bărbaţii şi femeile reacţionează când sunt răniţi ar putea fi utilă cuplurilor care se confruntă cu astfel de situaţii.
Administrarea de analgezice i-ar putea determina pe bărbaţi să găsească mai multe resurse cognitive pentru a-şi exprima durerea pe care o resimt, mai spun autorii studiului, care precizează că influenţa analgezicelor asupra stării emoţionale mai trebuie studiată.