O chimioterapie combinata cu o terapie focalizata, dupa o interventie chirurgicala, pot reduce riscul reaparitiei unui anumit tip de cancer la san, sustine un studiu clinic.

Femeile cu tumori de san de dimensiuni mici, dar agresive (tip HER-2 pozitiv), nu au beneficiat pana in prezent de un tratament care viza o proteina despre care se stie ca favorizeaza multiplicarea celulelor canceroase. Tratamentul se aplica de obicei pacientelor a caror tumora proliferase si care erau tratate doar prin chimioterapie intensiva, cu efecte secundare semnificative.

"Femeile cu o mica tumoare la san de tip HER-2 pozitiv, fara semne de metastaze, au un risc scazut, dar nu nesemnificativ, de reaparitie si de raspandire a cancerului dupa o operatie urmata de chimioterapie", explica medicul Eric Winer, de la Institutul de cercetare a cancerului Dana-Farber din Boston (Massachusetts), autor principal al unui studiu publicat in revista medicala New England Journal of Medicine.

"Studiul demonstreaza ca o combinatie intre o chimioterapie de mica intensitate si administrarea de anticorpi Herceptin (pentru a bloca multiplicarea celulelor canceroase) este o abordare benefica pentru acest grup de femei", a adaugat el.

Cercetarea a fost realizata pe un numar de 406 de paciente, cu tumori de tip HER2-pozitiv, ale caror dimensiuni nu depaseau 3 centimetri. Dupa indepartarea tumorii canceroase, femeile au fost tratate timp de 12 saptamani cu combinatia de chimioterapie si terapie focalizata (Herceptin), urmata de o terapie de noua luni doar cu Herceptin.

La trei ani de la incheierea acestui tratament combinat, 98,7% dintre participante se aflau inca in viata, iar cancerul nu reaparuse, au indicat cercetatorii.

Potrivit studiilor anterioare, rata de supravietuire, fara o recurenta a cancerului, a pacientelor cu acelasi tip de tumora fara metastaze, tratate doar prin chimioterapie, varia de la 77,1% la 86,4%.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro