Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) a transmis o scrisoare către Președintele României, Premier, Ministerul Sănătății, Senat și Camera Deputaților cu privire la aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015, potrivit B1.

În scrisoarea semnată de președintele SNMF, Rodica Tănăsescu, asociația dorește să lămurească câteva aspecte în ceea ce privește aprobarea pachetelor de servicii.

1. S-a afirmat că există un „monopol” al medicilor de familie in asistenţa medicală.

În realitate, NU poate fi vorba de monopol. Încheierea contractelor cabinetelor de medicină de familie cu casele de asigurări urmează un set de reguli stabilite de Ministerul Sănătăţii.

2. S-a afirmat că există o „lacună legislativă” care ar permite „vânzarea listelor de pacienţi”.

În realitate vânzarea praxisului este reglementată printr-o lege în vigoare din 2006. Este oare considerată această lege este o lacună legislativă? Preluarea praxisului este reglementată de Legea 95/ 2006 şi Ordinul1322/2006, fiind o practică absolut normală în orice ţară civilizată şi este în cel mai bun interes al pacienţilor.

3. S-a afirmat că o creştere a numărului de medici aflaţi în concurenţă va duce la creşterea calităţii serviciilor.

În realitate, nu se poate utiliza noţiunea de concurenţă cu aceeaşi conotaţie ca în mediile comerciale, deoarece sănătatea nu poate fi considerată o marfă. Este inacceptabil să privim asistenţa medicală ca pe o marfă comercializabilă şi nu ca pe un serviciu public.

4. S-a afirmat că medicii tineri nu pot intra în sistem.

În realitate, cu excepţia marilor oraşe universitare (unde există un surplus de medici), comisiile mixte au identificat peste 429 de localități în care se pot deschide cabinete de medicină de familie, dar care rămân neocupate pentru că nu sunt în marile oraşe ci în oraşe mici şi medii sau în rural. Vă amintim că anul trecut au intrat în rezidențiat doar 95 de medici pe specialitatea de medicină de familie, că vârsta medie în medicina de familie este de peste 50 de ani şi că, anual, pleacă mult mai mulţi medici de familie în Franţa (vorbim de cei care au deja un praxis) decât produce sistemul.

5. S-a afirmat că modificările incluse în actualul proiect vor aduce “mai multe servicii în beneficiul pacientului”.

În realitate, bugetul acordat medicinei de familie este fix. Creşterea numărului de servicii raportate duce doar la devalorizarea lor şi la costuri inutile pentru pacient şi medic. Mai mult, opţiunea unui pacient pentru un anumit medic nu este îngrădită (pacientul se poate muta la fiecare 6 luni de pe lista unui medic!). În plus, medicul este limitat la maximum 4 consultaţii pe oră şi la maximum 5-7 ore pe zi, reglementare împotriva intereselor pacientului.

6. S-a afirmat că nu există dovezi privind falimentarea cabinetelor în absența unui număr minim de pacienți.

Nu există cabinete medicale care să aibă ca unică sursă de venituri activitatea de medicina familiei și să poată supravieţui cu mai puţin de 800 de pacienţi înscrişi decât dacă sunt susținuți de unul din marile lanțuri de clinici medicale.

Suntem organizați, informați și s-ar putea să deranjăm.”, se arată în scrisoarea deschisă, către înalții noștri demnitari.

Membrii asociației afirmă că ei înțeleg cel mai bine necesitatea reglajelor fine în sistemul sanitar românesc și tocmai din această cauză înaintează propuneri și scrisori.

 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro