Data viitoare când veţi face o analiză de sânge, s-ar putea să nu trebuiască să treceţi prin procedura chinuitoare prin care să vedeţi cum sângele vă este extras cu încetinitorul din propriul braţ. În locul acestui procedeu, aţi putea să mergeţi la o farmacie, de unde să luaţi un mic dispozitiv care să extragă picătura de sânge necesară analizelor fără durere datorită lui Elizabeth Holmes, tânăra în vârstă de 30 de ani care a devenit a treia cea mai tânără miliardară din clasamentul anul publicat de Forbes.
Holmes a renunţat să studieze la Stanford când avea 19 ani şi a descoperit potenţialul companiei sale, Theranos, axată pe transformarea procedurilor medicale. Testarea prin sânge este dificilă, scumpă şi nu s-a schimbat din 1960 încoace. Se face în spitale şi în birourile medicilor. Flacoane cu sânge sunt trimise şi testate, iar acest lucru durează săptămâni întregi, procedurile fiind supuse deseori erorilor umane. Desigur, un ac înfipt în braţul persoanelor testate sperie de asemenea oamenii care evită uneori analizele medicale din cauza acestei proceduri.
A durat un deceniu ca ideea lui Holmes să fie pusă în aplicare, dar acum se pare că decizia ei de a renunţa la studii a fost cea mai potrivită. Anul trecut, Walgreen Co. a anunţat că va instala Theranos Wellness Centers în farmaciile răspândite în Statele Unite ale Americii. Câteva astfel de locuri au fost instalate deja în Statele Unite ale Americii, în Phoenix şi în Palo Alto, California. Holmes a strâns finanţări de 400 de milioane de dolari pentru Theranos, care este estimată acum la nouă miliarde de dolari. Holmes deţine 50% din acţiunile companiei.
Holmes a declarat că s-a orientat de la început spre medicina de laborator pentru că aceasta conduce la aproximativ 80% din deciziile clinice ale medicilor. Reducând erorile din acest sistem, compania sa îşi propune să revoluţioneze acest segment al medicinei.
Noile teste pot fi făcute fără vizita la doctor, aspect care duce atât la economisirea timpului, cât şi a banilor. Mai multe rezultate sunt disponibile în aproximativ patru ore, ceea ce înseamnă că tratamentul poate începe mult mai repede. Fiecare test costă cu 50% mai puţin decât o analiză standard, iar dacă sistemul lui Holmes ar fi implementat mai rapid, ar conduce la economisirea a 202 miliarde de dolari în următorul deceniu, potrivit unui interviu acordat de Holmes publicaţiei Wired.