Cabinetele de tatuaj din Statele Unite primesc în prezent cereri tot mai ciudate. Printre ele, tatuarea ochiului, mai precis a scleroticii, modă bizară și periculoasă inspirată din aspectul unui infractor american, mai degrabă înspăimântător, relatează 7sur7.be.
Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ
Jason Barnum a fost condamnat la începutul lunii ianuarie la 22 de ani de închisoare pentru tentativă de omor și jafuri comise în Alaska. Dosarul aparent banal a reținut atenția presei din cauza aspectului ciudat al acuzatului, care are fața acoperită cu tatuaje, iar ochiul drept înnegrit. Aceste elemente au influențat probabil și verdictul juraților. 'Tatuajele sunt dovada că s-a decis de multă vreme să fie agresiv față de oameni', a declarat un șef al poliției.
Oricât de ciudat ar părea, ochiul tatuat al lui Barnum face adepți. Operațiunea constă în injectarea de pigmenți în globul ocular, riscul fiind o apropiere periculoasă de retină și provocarea unor pagube grave, chiar permanente, scrie site-ul Top Sante. Din acest motiv autoritățile americane se gândesc să interzică această practică.
AGERPRES/ (AS — autor: Lelia Bretan, editor: Mariana Ionescu)