Privirea din spatele ochelarilor te îngheaţă. Ochiul acela ridicat inchizitor peste rama ochelarilor te striveşte ca pe cel mai nemernic gândac din cea mai îngălată bucătărie. „De ce aţi venit?”, te întreabă, cu un rictus de dispreţ scârbit, abia vizibil, dar pe care îl simţi în capul pieptului, ca pe un junghi de jenă. Eşti din nou în clasa a cincea, prins cu lecţiile nefăcute, hăbăuc, stânjenit, pierdut. Dacă nu ai fost niciodată aşa în clasa a cincea, ştii acum, la maturitate, cum se simte. E Privirea aceea în care ţi se pune clar diagnosticul: eşti ultimul om. Nu eşti zdravăn şi asta la cap, nu la trup. Ce cauţi tu în faţa lui, a Medicului? Eşti tembel sau pur şi simplu masochist?

Sistemul medical este la pământ şi, lăsând la o parte excepţiile binefăcătoare dintre medici şi spitale, ne-am săturat cu toţii să auzim această placă. Da, dăm bani la stat degeaba, pentru servicii medicale. Dacă nu te operezi sau nu eşti în ultimul hal cu sănătatea, sunt bani aruncaţi pe fereastră. Oricum dai şpagă ca să te rezolvi. Dar acum vorbim de medicii de la privat. Nu de spitalele de stat care put a mumie şi din care rişti să pleci drept bonus cu boli noi, nu de medicii oropsiţi, plătiţi cu firimituri. Vorbim de clinici private, unde orice vânt constatat de un angajat al clinicilor respective te costă.

După câteva excursii prin astfel de firme cu capital privat, ajungi să crezi că domnul Lăzărescu ar putea să moară binemersi şi la privat. Doar că ar fi mai curat şi l-ar costa vreo trei-patru pensii. După câteva experienţe simple, de consult, de diagnosticare şi de oferire a unui tratament, e uşor să ajungi la o concluzie: dacă unii dintre medicii care lucrează la privat ar lucra ca agenţi de vânzări sau ca prostituate, ar muri de foame sau ar risca vătămarea corporală. Pentru ei, pacientul, care prin prisma banilor pe care îi plăteşte, este şi un client, echivalează cu un mare zero.

Plăteşti un milion şi ceva de lei vechi pe o consultaţie de 10-15 minute. Nu îţi curge sânge, nu ţi-ai rupt nimic, dar te doare ceva şi nu te simţi bine de mai mult timp. Nu eşti o babă nebună, nici un bolnav închipuit şi nici un semianalfabet care nu îşi deosebeşte organele sau nu poate exprima unde îl doare, pentru că nu îi permite vocabularul. Şi totuşi... Privirea din spatele ochelarilor te asigură de contrariu.

Ţi s-a spus dinainte: tu eşti mai ipohondru de fel, păi pe vremea mea nu mergeai la medic din orice. Ţi s-a zis: nu te apuca tu să-i zici Medicului ce crezi că ai, de ce boală crezi că suferi, de ce paranoia ţi-au indus zecile de articole de pe internet pe care nu te-ai putut abţine să le citeşti şi din care tot ce ai putut pricepe este fie că te paşte cancerul, fie că orice mănânci, eşti cu un picior în groapă. Nu îi insulta orgoliul Medicului.

Şi totuşi ai vrea nişte vorbe, ai vrea o comunicare, nişte explicaţii, nişte sugestii, din partea acestui specialist pe care ai marele noroc să îţi permiţi să îl plăteşti pentru o întrevedere tête-à-tête de un sfert de oră. Îţi reprimi toţi gărgăunii care îţi zboară prin minte, toate părerile tale amatoristice despre propriul corp şi propriul stil de viaţă, dar totuşi îi spui ce simţiri de rău ai şi ce ţi-au mai zis alţii ca el. Medicii.

Inevitabil, ca un pifan care calcă în străchini fără greş, declanşezi privirea. Încerci o glumă. Mai bine mori, pacientule. Încerci să afli de ce suferi, ce ar trebui să schimbi în viaţa ta ca să fii mai sănătos. Degeaba. Dacă ai ghinion într-adevăr, vei obţine un „nu ştiu, să vedem...”, semn că teancul de analize cu care ai venit şi pe care ai cheltuit deja nişte milioane de lei vechi mai trebuie îngroşat. Dacă te-a pălit bunul noroc, o să scoţi un „nu e grav, dar dacă nu tratăm...”. Dacă chiar l-ai prins pe Dumnezeu de picior, vei obţine un dialog civilizat, de câteva minute, presărat cu ceva explicaţii despre cum îţi funcţionează corpul şi ce rahaturi din lumea în care trăim îl fac să dea rateuri. Mai sunt şi rarităţi de-acestea. Dar rar, nu fantaza, pacientule.

Să nu faci greşeala să întârzii la medicul privat. Eşti mort. Chiar dacă nu e vina ta, ci a tolomacei de asistente care s-a învârtit fără să te vadă prin faţa cabinetului şi a trebuit să îi spui tu, umil, după 10 minute, că ai programare. Vei fi pedepsit oricum ca şi cum e vina ta şi expediat rapid, după câteva minute, pentru că vine rândul următorului pacient. El, Medicul, poate întârzia oricât la consultaţie, desigur, doar e pe banii tăi.

Să nu speri, ca unii pacienţi mai fraieri, că la Medicul privat e ca la service-ul de maşini. Aici nu vii cu corpul la revizie şi aştepţi de la medic, ca de la un mecanic pe care îl simţi că îşi iubeşte maşina şi clientul de pe urma cărora îşi scoate banii, să îţi spună ce e în neregulă, ce trebuie să schimbi, ce trebuie să adaugi ca maşina/corpul tău să meargă mai bine. Până la urmă, ca şi în breasla mecanicilor auto, medicii buni nu sunt chiar pe toate drumurile.

Să nu dai curs furiei de moment, atunci când un medic îţi recomandă, în tratamentul cu mai multe medicamente, şi un anumit supliment din plante, de care nu a auzit nicio farmacie din oraş, cu excepţia celor câteva din jurul clinicii unde profesează exact medicul respectiv. Da, poate că medicii au devenit agenţi de vânzări pentru companiile farmaceutice. Dar tu, biet pacient, vei sta mereu cu spaima că dacă nu ai luat medicamentul respectiv, poate îţi ratezi şansa la sănătate. Ce dacă farmacistele ridică din umeri că nu-l au, râd când le arăţi reţeta şi îţi zic: „Păi v-a dat 5 medicamente, credeţi că dacă nu luaţi acest praf de scoici veţi avea de suferit? Comandaţi-l de pe internet, poate aşa...”.

Te întrebi, totuşi, cum ajung aceşti oameni, Medicii de la privat, majoritatea sub 40-45 de ani, să aibă aceste deprinderi inumane şi mai ales să devină maeştri ai Privirii. E vorba doar de banii puţini cu care sunt plătiţi? Totuşi lucrează la privat, deci ar trebui să aibă salarii mai mari ca la stat. E vorba de sistemul de stat din care provin aproape cu toţii şi care poate i-a deformat în relaţia cu pacientul? Sau doar de blazarea care apare în orice profesie, atunci când prestezi o muncă semnificativă, dar eşti plătit mediocru, iar meritele nu îţi sunt răsplătite defel?

În rest, la medic trebuie să ştii că e ca în filmele americane cu gangsteri şi poliţişti. Tu eşti ăla răul, pacientule. Ai dreptul să nu spui nimic. Orice spui poate şi va fi folosit împotriva ta. Din păcate, nu ai dreptul la un avocat.

PENTRU COMENTARII, VĂ AŞTEPT ŞI PE PAGINA DE FACEBOOK ANDREI LUCA POPESCU

Sursa