Sursa bihon.ro
Inițiatorul proiectului, Dr. Györfi András, nu se limitează doar la a da naştere unui proiect. Din perspectiva de „regizor”, doctorul vrea ca în cadrul echipei să funcţioneze fără sincope şi relaţiile interumane. Astfel că a transformat Sala de Conferinţe a Spitalului din Marghita în sală de teatru.
Piesa de teatru pusă în scenă de medic, în calitate de regizor, de această dată, e încadrată declarat la categoria teatru experimental electrofiziologic. Şi pentru ca totul să fie ca la carte, dr. Andras Gyorfi l-a parafrazat pe Shakespeare şi a pus în scenă „A douăsprezecea derivație – sau cum vă place”.
„A fost o reprezentaţie mai aparte şi datorită faptului că nu a avut spectatori: toţi medicii şi asistentele prezente au participat la închegarea unor formaţiuni a căror mişcări coordinate reprezentau mişcările camerelor inimii şi proiecţia lor pe derivaţiile electrocardiografice. Spectacolul scurt improvizat a putut ilustra într-un mod uşor de înţeles fenomenele electrofiziologice ce caracterizează funcţionarea inimii – dar e posibil să fi avut şi un oarecare efect de formare a spiritului de echipă. La aceasta ar fi putut contribui şi momentul începerii întrunirii: ora 12 şi 12 minute. Cum 12, din oarece motive a fost considerat număr perfect de sumerieni – cei mai inovatori civilizatori din istoria planetei – probabil ora 12 şi 12 min este un moment adecvat pentru team-building „, spune dr. Andras Gyorfi.
Citeste mai departe