Utilizarea smartphone-urilor, a tabletelor şi a altor dispozitive electronice seara ne poate îngrăşa. Asta pentru că expunerea la lumina albastră pe care o emit are un impact substanţial asupra senzaţiei de foame şi a consumului de alimente la ore târzii, relevă un recent studiu american.

Cercetătorii de la Universitatea Northwestern din Chicago au descoperit o nouă tehnică de modificare a consumului de alimente şi a metabolismului. Această nouă metodă include manipularea expunerii la lumină, mai ales la lumina albastră, notează Science World Report. Oamenii de ştiinţă au efectuat un studiu la care au participat 10 adulţi sănătoşi cu un program alimentar şi de somn regulat. Pe parcursul desfăşurării studiului, aceste persoane au primit mese bogate în carbohidraţi, similare din punct de vedere caloric. Apoi, timp de patru zile, aceştia au fost nevoiţi să urmeze un protocol în condiţii de lumină difuză. Mai exact, participanţii erau expuşi la mai puţin de 20 de lucşi în timpul celor 16 ore în care erau treji şi mai puţin de 3 lucşi în timpul celor 8 ore de somn. În cea de-a treia zi a studiului, participanţii au fost expuşi timp de 3 ore la o lumină albastră de 260 de lucşi, la 10,5 ore după ce se treziseră. Cercetătorii au comparat apoi efectele acestei expuneri cu cele produse de expunerea la lumină difuză în cea de-a doua zi a studiului.

 

Ceea ce a au observat a fost uimitor. Practic, prin comparaţie cu expunerea la lumina de slabă intensitate, lumina albastră conducea creşterea nivelului foamei la 15 minute după începerea expunerii, iar senzaţia de foame continua să fie prezentă chiar şi la două ore după luarea unei mese. De asemenea, s-a constatat că lumina albastră se asociază cu un somn mai redus ca durată, lucru care a determinat în cele din urmă niveluri mai mari ale rezistenţei la insulină. A fost foarte interesant să vedem că o singură expunere de 3 ore la o lumină albastră seara afecta în mod semnificativ foamea şi metabolismul glucozei”, a declarat Ivy Cheung, co-autor al studiului publicat în jurnalul Sleep. Aceste rezultate sunt deosebit de importante, deoarece sugerează că prin manipularea expunerii la lumina ambientală vom putea dispune de o nouă metodă de influenţare a consumului de alimente şi a metabolismului, consideră Cheung. Acesta a precizat că e nevoie de mai multe studii pentru a identifica mecanismul prin care expunerea la lumină are aceste efecte asupra senzaţiei de foame şi asupra metabolismului. Pe de altă parte, un studiu realizat de cercetătorii de la Brigham and Women's Hospital sugerează că expunerea la lumina albastră ar avea numeroase beneficii. Aceştia descoperiseră că expunerea la lumina albastră stimulează vigilenţa şi performanţa în timpul nopţii. De asemenea, o altă cercetare a arătat că expunerea la lumina albastră dimineaţa îi poate ajuta pe adolescenţii cu tulburări de somn să gestioneze mai bine stresul. Principalele surse de lumină albastră sunt televizoarele, ecranele computerelor, spmartphone-urile, tabletele, dar şi becurile ecologice.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro