Foarte tare! Dacă până recent ţigările electronice erau considerate mult mai periculoase decât cele normale, iată că o firmă din Franţa a reuşit să elaboreze un model revoluţionar care salvează vieţi, scrie click.ro

Se numeşte Smokio şi este ultimul model de e-ţigară lansat pe piaţă. Dispozitivul conţine un microcip care transmite informaţii despre starea ta de sănătate către orice telefon Android sau iOS.

Conform studiilor la care au participat peste 50 de experţi din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dispozitivul care costă 80 de euro (352 de lei) poate salva milioane de vieţi.

Microcipul ţigării electronice transmite informaţii despre sănătatea ta către telefonul mobil şi evaluează câte zile mai ai de trăit

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro