Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş a lansat oficial luni, 9 martie, proiectul „Competitivitate pentru inima copiilor: cardiologie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică – CORDISPED” în valoare de peste 4,7 milioane de euro, câştigat de UMF Târgu-Mureş în parteneriat cu Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) Târgu-Mureş şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca
“Tonul se dă la Târgu-Mureş”
“Acest proiect este o încununare şi o recunoaştere a faptului că în România, în ce priveşte chirurgia cardiacă de copii tonul se dă la Târgu-Mureş. Aici există un centru de chirurgie cardiacă pentru copii extrem de bine dotat care are performanţe de nivel internaţional aşa încât câştigarea acestui proiect de către acest parteneriat vine natuaral şi are cred eu, şi şansele cele mai mari de reuşită la nivel naţional”, a precizat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu-Mureş.
Formare profesională personalizată
În cadrul celor 10 luni de derulare a proiectului ,235 de cadre medicale – 75 de medici şi 160 de asistente medicale – îşi vor putea îmbunătăţi competenţele prin dezvoltarea şi furnizarea de programe de formare profesională de calitate şi personalizate în domeniul cardiologiei şi chirurgiei cardiovasculare pedriatice. “Activitatea noastră va consta în primul rând în formarea profesională în domeniile cardiologiei şi chirurgie cardiovasculare pediatrice şi conexe, intrând în această categorie tot ceea ce ţine de ATI nou-născuţi, Neonatologie, Electrofiziologie, Radiologie şi Imagistică Cord, pentru asistenţi medicali circulaţia extracorporeală şi toate celelalte activităţi organizate strict pentru grupul ţină al proiectului. Grupul ţintă este format din 235 de cadre medicale, din cel puţin patru regiuni de dezvoltare ale României”, a precizat prof. univ. dr. Klara Brînzaniuc, managerul proiectului CARDIOSPED.
Nuclee de excelenţă
Locul de desfăşurare a proiectului, inclusiv practica medical, va fi asigurat de IBCvT şi UMF Târgu-Mureş, unde 75 de medici şi 160 de asistente medicale din ţară vor fi pregătiţi de specialiştii din ţară, majoritatea din Târgu-Mureş, în frunte cu prof. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul IBCvT Târgu-Mureş, alături de experţi internaţionali din Germania, Polonia, Cehia, Italia, Marea Britanie şi Croaţia. “Acest proiect vine în întâmpinarea unei nevoi reale în sistemul de sănătate. Mă bucur că mai există şi alte centre care au iniţiat astfel de proiecte şi vom vedea care va fi rezultatul lor. Din punctul meu de vedere, rezultatul acestor proiecte trebuie să constea în crearea unor nuclee multidisciplinare care să permită începerea acestei activităţi la nivel de excelenţă, deoarece centrul nostru din Târgu-Mureş nu va putea să susţină întreaga activitate pentru toată ţara. Ne-am asumat şi rolul de coordonatori în vederea instruirii personalului din alte centre. Mă bucur că suntem în parteneriat cu UMF Cluj şi cu Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, precum şi cu UMF Timişoara. Va trebui să reuşim să creem aceste nuclee deoarece chirurgia cardiovasculară pedriatică nu este o chirurgie simplă. Componenta multidisiplinară este extrem de esenţială. Colaborarea cu terapia intensivă, cu anestezia ,cu neonatologia, cu cardiologia pedriatică, toate acestea crează acest aspect de multidisciplinaritate şi resursa umană pe care o vom instrui este tocmai în această idee de a crea aceste nuclee de excelenţă”, a spus dr. Horaţiu Suciu.