Lentilele de contact (LC) sunt nişte dispozitive medicale foarte populare în rândul persoanelor cu probleme oculare. Utilizarea lor nu prezintă, însă, numai avantaje. "Orice LC, chiar și cele cosmetice, trebuie cumpărate după un consult oftalmologic amănunțit.
În urma consultului, medicul oftalmolog va indica diametrul, raza de curbură și tipul potrivit de LC. Igiena necesită o atenţie deosebită, fiind foarte importantă în menţinerea şi prelungirea folosirii LC. Mâinile vor fi spălate înaintea manipulării LC, iar ochiul curăţat cu atenţie. Unghiile lungi pot deteriora lentila, iar machiajul se va face mai puţin abundent, va fi aplicat după inserţia lentilei şi îndepărtat după scoaterea acesteia.
Spălarea LC se va face cu ajutorul soluţiilor de întreţinere, iar păstrarea lor în recipiente speciale", a precizat medicul oftalmolog Cristina Coman.
Lentilele de contact pot cauza probleme oculare dacă nu se respectă modul de folosire și întreținere. Pe de altă parte, însă, au din ce în ce mai mulți utilizatori, printre avantajele purtării lor numărându-se faptul că permit obiectelor să aibă aceeași dimensiune și asigură un câmp vizual mult mai mare comparativ cu ochelarii.
În cazul lentilelor de contact nu există marginea ramei care să mai poată fi sesizată de pacient și, de asemenea, dispare orice greutate resimțită la nivelul nasului din pricina ochelarilor. LC nu se se aburesc, pot fi purtate în timpul activităților sportive fără restricții și permit și utilizarea ochelarilor de soare, realizându-se astfel o maximă protecție împotriva razelor UVA și UVB.