Un număr tot mai mare de medici greci își părăsesc țara pentru a lucra în alte state din Europa, printre care și România, sau de pe alte continente, a relatat duminică Greek Reporter.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

Datele celei mai mari asociații medicale din Grecia, Asociația Medicală Atena, arată că cel puțin 7.340 de medici au părăsit Grecia în ultimii șase ani din cauza problemelor serioase din sistemul de sănătate elen.

Începând cu 2010, numărul medicilor care părăsesc Grecia în căutarea unei slujbe mai bune în străinătate a crescut fără întrerupere. Se estimează că, din 2011, 5.406 de doctori au emigrat în străinătate.

Marea Britanie este cea mai populară destinație în rândul medicilor eleni care decid să-și părăsească țara, urmată de Germania și Suedia.

Potrivit unor date din ianuarie 2013, 1.327 de medici greci au plecat în Marea Britanie, 290 în Germania și 137 în Suedia.

Un număr mai mic de medici greci au emigrat în Elveția, SUA, Franța, Norvegia, Finlanda, România, Danemarca, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită.

AGERPRES/(AS — autor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu)

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro