transmiterea unui praxis medical prin moştenire, odată cu decesul unei persoane, patrimoniul acesteia se transmite succesorilor săi legali sau testamentari, în conformitate cu prevederile art. 953 Cod civil.
În cele ce urmează vom trata însă regimul special al transmisiunii prin moştenire al bunurilor ce compun praxisul unui medic de familie.
La prima vedere, problema poate părea simplă, însă, în practică, există dificultăţi generate în principal de două aspecte: a) praxisul unui medie de familie include patrimoniul de afectaţiune profesională al medicului; b) ne aflăm în prezenţa unui cadru strict reglementat, consecinţă directă a faptului că exercitarea profesiei de medic se face sub condiţia unor autorizări.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, se poate transmite praxisul unui medic de familie prin succesiune?
Răspunsul la această întrebare este fără îndoială unul pozitiv, acest tip de transmitere fiind reglementat în mod expres prin art. 69 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 şi prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1322 din 2006 privind aprobarea normelor de stabilire a criteriilor şi metodologiei de preluare a activităţii unui praxis existent.
în ce constă praxisul unui medic de familie?
Aşa cum reiese din art. 1 al Ordinului 1322/2006 Praxisul de medicină de familie, denumit în continuare praxis, reuneşte patrimoniul de afectaţiune profesională, infrastructura cabinetului şi clientela reprezentată de pacienţi şi alţi beneficiari ai serviciilor oferite de cabinet sau, conform art. 60 lit. i din Legea nr. 95/2006 praxisul de medicină de familie - reuneşte patrimoniul de afectaţiune profesională, infrastructura cabinetului, aflată în proprietatea sau în folosinţa medicului, şi clientela.
Patrimoniul de afectaţiune profesională, aşa cum reiese din prevederile art. 31, alin. 3 cod civil corelat cu art. 60 lit. h) din Legea nr. 95/2006 reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor medicului, afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia. Acesta poate cuprinde, aşadar, bunuri (fie ele mobile, imobile, corporale sau necorporale), drepturi şi obligaţii, constituite ca o diviziune a patrimoniului persoanei.
Infrastructura cabinetului medical, aşa cum este definită de art. 2 din Ordinul nr. 1322/2006, este reprezentată de spaţiile/imobilele în care se desfăşoară activitatea cabinetului/cabinetelor şi a punctului/punctelor de lucru, cu anexele şi terenul aferent.
Prin urmare, din punct de vedere juridic, infrastructura cabinetului este reprezentată în patrimoniul de afectaţiune al medicului prin dreptul pe care medicul respectiv îl are asupra spaţiilor, punctelor de lucru, anexelor şi terenului aferent, idee ce rezultă şi din art. 8 al aceluiaşi ordin. Astfel, atunci când se va vorbi de transmiterea infrastructurii unui cabinet medical, în fapt, se vorbeşte despre cedarea dreptului de proprietate sau de folosinţă (fie el dobândit prin comodat, locaţiune sau concesiune) pe care titularul îl are asupra bunurilor ce compun infrastructura cabinetului. Transmisiunea propriu-zisă, în funcţie de natura dreptului, va avea loc prin moştenire, vânzare sau încheierea unui nou contract de comodat/ închiriere/ concesiune între titularul dreptului de proprietate şi dobândi-toiul praxisului.
Clientela este definită în mod succint de art. 1 al Ordinului nr. 1322/2006 ca fiind reprezentată de pacienţi şi alţi beneficiari ai serviciilor oferite de cabinet. în ceea ce priveşte clientela, trebuie făcute câteva menţiuni referitoare la importanţa aspectului patrimonial al acesteia.
întrucât medicii de familie oferă un serviciu intuitu personae, la prima vedere ar părea că aspectul patrimonial al numărului şi compunerii clientelei este unul de neglijat însă, în realitate, impactul clientelei asupra venitului medicului este unul semnificativ. Medicii de familie sunt remuneraţi în baza contractelor încheiate cu casa de asigurări în care se prevede remunerarea direct proporţională cu numărul de clienţi: atât plata per capita (tarif per persoană asigurată cc figurează ca fiind înscrisă pe listele medicului) cât şi plata pentru serviciile prestate (medicii de familie fiind remuneraţi pentru îndeplinirea unor categorii de servicii cum ar fi: consiliaţii, vaccinări copii, vaccinări antigripale, programe naţionale de monitorizare a stării de sănătate a populaţiei, ctc.). Pe de altă parte, medicii de familie mai pot avea diferite contracte de prestări servicii în medicina muncii (dacă au această competenţă), sau contracte pentru realizarea de diverse investigaţii realizate cu aparatura din patrimoniul de afectaţiune propriu, pentru anumite categorii de angajaţi sau colaboratori ai unor societăţi (de exemplu, verificarea stării de sanatate a unui angajat înainte de delegarea lui în afara ţării).
Privită din această perspectivă, se poate observa că există similarităţi între clientela unui medic de familie şi cca a unui alt profesionist sau a unui comerciant. în privinţa clientelei, doctrina a apreciat (în materie comercială cel puţin), că deşi comerciantul nu are un drept subiectiv asupra clientelei, clientela este evaluată în momentul transmiterii fondului de comerţ şi deci comerciantul consideră ca are o clientelă proprie.1
Tot prin comparaţie cu dreptul comercial putem observa ca factorii ce influenţează clientela sunt, într-o marc măsură, aplicabili şi clientelei unui medic de familie (pacienţilor săi): factorii interni care fac parte din fondul de comerţ - şi care pot fi obiectivi (de exemplu amplasamentul, calitatea imobilizărilor productive), sau subiectivi (prin raportare la personalul întreprinderii, fidelitatea clienţilor, calitatea prestaţiei efectuate, dinamismul), precum şi factorii externi care influenţează clientela (între care se includ elementele legate de concurenţă, piaţa deţinută, etc).
Pentru aceleaşi raţiuni ca şi în materie comercială considerăm că se poate aprecia că, deşi medicul nu arc un drept subiectiv asupra clientelei (cu atât mai mult cu cât prestarea serviciilor medicale se face cu respectarea unor condiţii foarte stricte, prestarea serviciului de sănătate de către medic nu poate avea loc decât personal) în cazul transmiterii unui praxis, clientela deja existentă este evaluată la momentul preluării şi se poate afirma că un medic de familie are o clientelă proprie. Este adevărat că nu se poate garanta transmiterea efectivă a clientelei către cel ce preia praxisul (pacienţii fiind liberi să solicite înscrierea pe listele unui alt medic), însă accastă problemă există şi în materie comercială, fără a fi de natură a diminua importanta evaluării clientelei.
Am făcut aceste precizări cu privire la clientelă pentru a evidenţia importanţa ei patrimonială, întrucât acest aspect poate avea consecinţe atat cu privire la îndestularea diferiţilor creditori ai medicului titular decedat, cât şi pentru a puncta necesitatea referirii corespunzătoare la clientelă în cadrul unui contract de vânzare cc are ca obiect un praxis medical.
Cui şi în ce condiţii îi poate fi transmis un praxis medical?
Conform Ordinului nr. 1322/2006, praxisul medical poate fi transmis, în caz de deces, moştenitorilor legali, în condiţiile art. 17, sau moştenitorilor testamentari, aşa cum rezultă din art. 5 lit. c din acelaşi ordin (modalităţile de preluare a unui praxis pot fi [...] c) donaţia, legatul, făcute în condiţiile Codului civil( şi următoarele). Este evident că textul face referire la art. 800 din fostul Cod civil, căaiia îi corespunde actualmente art. 984 alin. 2 din actualul cod civil (Nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament).
în cazul moştenirii legale, trebuie distins după forma de organizare profesională a medicului decedat. Astfel, în cazul în care acesta era titular al unui cabinet din cadrul unei structuri de organizare asociative, praxisul acestuia va urma prevederile din statutele unităţilor sanitare cu personalitate juridică, respectiv ale contractelor de asociere, în lipsa unor asemnea prevederi exprese, sunt aplicabile prevederile art. 17 din ordin, privitoare la moştenirea legală, prevederi pe care le vom trata mai jos.
în cazul existenţei moştenitorilor legali, se pot distinge două cazuri: cel în care moştenitorii (sau cel puţin unul dintre aceştia), îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 6 al aceluiaşi ordin (este medic specialist de medicină de familie) şi cel în carc moştenitorii legali nu îndeplinesc această condiţie.
în cazul în care doar unul dintre moştenitorii legali îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 6 al Ordinului nr. 1322/2006, acesta va putea prelua activitatea cabinetului cu respectarea condiţiei impuse de art. 70 din Legea nr. 95/2006, respectiv de a nu fi titular al mai multor cabinete de familie. Dacă însă există mai mulţi moştenitori, moştenitorul care îndeplineşte condiţia va putea prelua praxisul doar cu acordul celorlalţi moştenitori, respectiv prin efectuarea partajului succesoral. In cazul în care moştenitorul care are calitatea de medic specialist în medicină de familie doreşte să preia praxisul şi lipseşte acordului celorlalţi moştenitori, confonn prevederilor legale în materie succesorală, notarul public va îndruma părţile către instanţă.
Dacă însă, nici unul dintre moştenitorii legali nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a prelua praxisul
defunctului, aceştia pot opta pentru preluarea praxisului de către un medic de familie cc îndeplineşte condiţiile ccrute de lege sau pot decide angajarea unui medic înlocuitor pentra o perioada determinată. Fie că optează pentru angajarea temporară a unui medic de familie, fie că optează pentru transmiterea praxisului către un alt medic, Ordinul nr. 1322/2006 impune ca definitivarea preluării activităţii cabinetului să sc faca în termen de un an de la decesul medicului titular. Dacă moştenitorii nu respectă acest termen, acelaşi text de lege menţionează faptul că autorităţile locale, în colaborare cu autorităţile de sănătate publică la care este înregistrat cabinetul, vor întreprinde demersurile pentru înfiinţarea unui nou cabinet de medicină de familie, de către un nou titular. Sancţiunea este, aşadar, decăderea moştenitorilor din dreptul de a valorifica patrimonial praxisul defunctului medic titular, sancţiune impusă de necesitatea asigurării continuităţii serviciului medical către populaţie. In cazul în care intervine această sancţiune, revine notarului instrumentator sarcina de a face diferenţierea între diferitele bunuri ce fac parte din praxisul medicului, după cum acestea vor fi sau nu afectate de intervenţia sancţiunii. Astfel, clientela propriu-zisă va înceta să mai existe, însa diferitele drepturi şi obligaţii (care nu au un caracter intutuitu personae şi care nu presupun exercitarea profesiei de medic de familie) din patrimoniul de afectaţiune profesională (mobilier, aparatura etc), precum şi infrastructura cabinetului, se menţin.
Cât priveşte infrastructura, considerăm util să facem o menţiune specială: în cazul în care medicul era titularul unui drept real asupra imobilului în cauză, acesta se va transmite către moştenitori - cu obligaţia celor din urmă de a respecta eventualele condiţii sub care a fost dobândit (de exemplu, art. 10 alin. 2 OUG 68/2008: spaţiile dobândite în baza acestei ordonanţe nu pot fi înstrăinate, închiriate sau folosite pentru alte activităţi decât în scopul
desfăşurării activităţii medicalc şi/sau a activităţilor conexe actului medical şi cu respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 28 al aceleiaşi ordonanţe). Este important de remarcat faptul că, deşi cadrul în care se poate face înstrăinarea acestor imobile este restrâns, este posibilă valorificarea lor de către moştenitori iar notarul instrumentator trebuie sa faca distincţia între drepturile ce sc sting prin nedefinitivarea preluării activităţii cabinetului în termen şi drepturile care subzistă acestei sancţiuni. In cazul imobilului dobândit de medicul decedat, imobil afectat patrimoniului profesional, nu trebuie pierdut din vedere faptul că c/e cujits era titularul unui drept real, drept pe care l-a dobândit cu titlu oneros şi care nu se va stinge prin decesul titularului.
Temeiul transmiterii acestor bunuri către moştenitorii legali va fi, în toate cazurile, moştenirea legală. Deşi poate părea evident acest fapt, ţinem sa subliniem caracterul succesoral al transmisiunii, în lumina unor motivări deficitare din practică.2.
Redăm în continuare, un extras din sentinţa nr. 349/CA/8 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal: “In acest sens, dreptul comun în materie de succesiune al cărei sediu se regăseşte în prevederile cuprinse în Cartea III, Titlul I din Codul civil, consacră transmiterea mortis causa a patrimoniului unei persoane fizice, succesiunea deschizăndu-se prin moartea acesteia. Activitatea CMINVM, activitatea praxisului medical, sunt noţiuni ce nu potfi confundate cu patrimoniul persoanei fizice NVM. Totodată, prevederile art. 60 alin. 1 lit. h din Legea nr. 95/2006 definesc patrimoniul de afectaţiune profesională (care face obiectul preluării conform art. 5 din Ordinul 1322/2006), ca o fracţiune distinctă a patrimoniului medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia. Aşadar, nu se poate susţine cu temei faptul că, urmare a decesului medicului titular al cabinetului de medicină de familie, în privinţa patrimoniului de afeclaţi-une profesională ce fomiează obiectul preluării activităţii praxisului de medicină în condiţiile capitolului 3 din Legea nr 95/2006 şi a prevederilor Ordinului nr 1322/2006, operează o transmisiune în condiţiile prevederilor codului civil Dimpotrivă, preluarea praxisului se realizează în condiţiile specifice, prevăzute de nonnele legale speciale mai sus menţionate, în speţă această preluare realizăndu-se în două etape, respectiv prin angajarea temporară a unui medic de familie, iar ulterior prin vânzarea activităţii praxisului).
în motivarea instanţelor se observă un raţionament similar, soluţia dată în ambele cauze la care facem referire fiind în esenţă corectă, motivarea acestora fiind însă greşită. în concret, ambele instanţe consideră că, fiind vorba de un patrimoniu de afectaţiune nu sunt incidente prevederile Codului civil de la 1864 în materie succesorală întrucât patrimoniul de afectaţiune nu poate face obiectul transmisiunii succesorale, temeiul transmiterii fiind, consideră instanţele, legea specială. Ceea ce ambele instanţe au omis să constate, este faptul ca textul Ordinului nr. 1322/2006 face vorbire despre moştenitorii legali care au posibilitatea de a prelua praxisul sau de a-1 transmite.
în fapt, diviziunea patrimonială care este patrimoniul de afectaţiune aparţine titularului patrimoniului din care a provenit diviziunea, iar prin decesul titularului, dupa satisfacerea eventualilor creditori, diviziunea patrimonială încetează să existe, aceasta contopindu-se cu patrimoniul din care a luat naştere iniţial. Moştenitorii vor dobândi astfel, pe cale succesorală, dreptul asupra praxisului, fie pur şi simplu prin continuarea activităţii de către o persoană ce îndeplineşte condiţiile legale, fie sub condiţia suspensivă de a definitiva transmiterea praxisului către o persoană ce poate continua activitatea, în decurs de un an.
In realitate, în cazul menţionat mai sus, în care moştenitorii nu au calitatea cerută de lege pentru a prelua ei înşişi praxisul şi aleg să opteze pentru transmiterea lui către un terţ, vorbim de două transmisiuni diferite : prima
- prin moştenire în baza textelor incidente din Codul civil
- şi cea de-a doua - impusă de condiţiile cerute de legea specială pentru a deveni titularul unui praxis - vânzarea praxisului. Astfel, pendente conditione, în privinţa praxisului (în întregul său), certificatul de moştenitor nu produce efecte însă, după îndeplinirea condiţiei, actul se consolidează retroactiv, drepturile şi obligaţiile moştenitorilor fiind considerate ca existente din chiar momentul deschiderii succesiunii, iar drepturile consimţite între timp de dobânditorii sub condiţie suspensivă (moştenitorii), în favoarea unor terţi (cumpărătorul praxisului), se consolidează (în cazul nostru prin definitivarea preluării praxisului). în cazul în care moştenitorii nu asigură preluarea praxisului în termen de un an, drepturile care sunt legate de exercitarea profesiei se consideră că nu au existat niciodată în patrimoniul acestora, transmiţându-se însă în mod valabil, după cum am arătat anterior, bunurile care sunt susceptibile de a fi transmise.
Dacă praxisul a făcut obiectul unui legat, legatarii vor putea dobândi acest bun în confonnitate cu prevederile art. 5 lit. c din Ordinul nr. 1322/2006. în această situaţie, se pune problema dacă moştenitorii testamentari vor fi legaţi de aceleaşi restricţii ca şi cei legali. După opinia noastră, deşi art. 17 face referire în mod expres doar la moştenitorii legali, având în vedere dispoziţiile art. 6 care prevede că preluarea activităţii poate fi realizată de către un medic specialist de medicină de familie, persoană fizică, ori de o unitate sanitară cu profil de medicină de familie, în fonnele de organizare prex’ăzute de lege, prin reprezentantul legal, în care cel puţin un medic este confirmat în specialitatea medicină de familie, se va impune soluţia potrivit cu care, în cazul în carc legatarul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a prelua praxisul, acesta va trebui să opteze pentru unul din modurile de transmitere prevăzute de lege pentru transmiterea acestuia către un terţ care îndeplineşte aceste condiţii.
