vlad-mixich

Prea scump! Mult prea scump! Este strigătul pe mai multe voci lansat în ultimele luni de comunitatea medicală internaţională cu privire la explozia costurilor tratamentului cancerului. În ultimul deceniu, costul tratamentului pentru cancerul de sân a crescut de cinci ori. În Anglia se vorbeşte deja despre un posibil faliment al sistemului medical. Iar dacă o ţară cheltuie foarte mult asta nu înseamnă că va obţine automat rezultate mai bune.

România este un exemplu: costurile pentru fiecare pacient nou diagnosticat cu cancer de prostată sunt printre cele mai mari din Europa (locul doi, după Slovacia). Rezultatele, nu. Alegerile pe care atât medicii, cât şi pacienţii, vor trebui să le facă în viitorul apropiat sunt tot mai delicate. Ce-i de făcut?

Citeste si

Vlad Mixich din medic a ajuns un jurnalist serios. Are si ochelari in sensul asta

 

Tratamente care în 2005 costau lunar 5000 de dolari au ajuns la peste 10.000 de dolari astăzi. Valoarea totală a pieţei farmaceutice în oncologie a crescut cu 160% în ultimul deceniu. „Costul prohibitiv al noilor terapii anti-cancer este probabil principalul factor care produce inegalitate în accesul la tratament între cetăţeni UE din ţări diferite”, scrie în raportul Societăţii Europene de Oncologie, care va fi publicat în mai 2015.

TOXICITATEA FINANCIARA - GUVERNUL ROMANIEI VA REDUCE CU 20% PRETUL MEDICAMENTELOR
 
Se vorbeşte deja despre un nou efect advers al chimioterapiei, „toxicitatea financiară”, care apare atunci când pacientul este nevoit să-şi vândă maşina sau chiar locuinţa pentru a-şi plăti tratamentul. Fenomenul apare şi în România unde pot fi văzute anunţuri de vânzare urgentă a unei case deoarece proprietarul are nevoie de bani pentru tratarea unui cancer.

„Problema preţurilor medicamentelor este una reală”, mi-a spus profesorul Robert Thomas, expert în Ministerul Sănătăţii din Australia. „Stabilirea preţurilor medicamentelor e complicată, se face la nivel guvernamental şi, de multe ori, este învăluită în mister”. 

Este şi cazul României, unde preţurile sunt negociate între reprezentanţi ai autorităţilor şi cei ai producătorului farmaceutic, fără a exista un protocol clar stabilit. Surse medicale au declarat pentru HotNews că Ministerul Sănătăţii din România urmează să reducă preţurile plătite producătorilor farmaceutici cu 20%, dar din 2010 până astăzi aceste preţuri nu au mai fost scăzute.
 
Dar nu doar preţurile medicamentelor sunt problema. Ci şi tendinţa autorităţilor de a subvenţiona/aproba medicamente ale căror beneficii nu justifică preţul lor piperat. „În Statele Unite, aprobăm și prescriem medicamente care prelungesc viața doar cu câteva zile”, mi-a explicat Sir Murray Brennan, unul dintre cei mai reputaţi chirurgi oncologi din lume. Pentru a rezolva problema, Marea Britanie a înfiinţat un institut de excelenţă (NICE) care stabileşte dacă beneficiile unui medicament anume îşi merită sau nu banii.
 
NICE a elaborat în urmă cu trei ani o serie de recomandări şi pentru România, indicând care sunt medicamentele prea scumpe sau nu suficient de eficiente pentru a fi subvenţionate de statul român. Recomandările respective nu au fost aplicate nici până astăzi de autorităţile române.

CITOSTATICE CARE NU-SI MERITA BANII

Dar nu doar politicienii sunt vinovaţi. La presiunea anumitor organizaţii de pacienţi, britanicii au constituit un fond de 200 de milioane de lire sterline pentru a finanţa citostaticele care nu întruneau criteriile de „value for money” (cost-eficienţă) stabilite de NICE. 

Fenomene similare au apărut şi în România, unde încercările de eliminare de pe lista compensatelor a unor medicamente care nu sunt cost-eficiente a fost întâmpinată cu proteste vehemente din partea unor organizaţii de pacienţi. Fondul special constituit de britanici a fost un eşec, cheltuielile nefiind justificate prin rezultate terapeutice pe măsură.

În medicină se plăteşte doar pentru serviciile medicale efectuate, nu şi pentru rezultatele obţinute”, mi-a spus dr. Otis Brawley, directorul medical al American Cancer Society. Însă lucrurile încep să se schimbe. În Marea Britanie, dacă pacienţii nu răspund la tratamentul cu anumite citostatice (precum cetuximab sau bortezomid), producătorul este obligat să returneze statului costul respectivului tratament ineficient. Astfel de modele funcţionează deja şi în Italia sau Australia.  

Medicii au tendinţa nu doar să prescrie medicamente nejustificat de scumpe, dar şi să îşi trimită pacienţii să facă mai multe investigaţii şi analize decât este nevoie. “Sunt multe dovezi că dacă îi faci un RMN unei femei cu cancer de sân identificat în faza inițială, ea nu are niciun beneficiu concret din asta, nu îi crești deloc speranța de viață”, explică Sir Murray Brennan. „Dar dacă eu, ca medic, nu o trimit la RMN, ea va spune că nu sunt un medic bun şi, în scurt timp, voi rămâne fără pacienţi”. 

Din acest motiv Societatea Americană de Oncologie Clinică a început să publice anual un top 5 al celor mai supra-prescrise intervenţii medicale. Din acest punct de vedere, România este raiul investigaţiilor şi analizelor inutile sau duplicate şi care costă atât pacientul, cât şi bugetul de stat.

O ALEGERE DELICATA

O problemă foarte delicată este prescrierea tratamentului agresiv, precum citostatice de linie 4 sau 5, chiar şi atunci când este clar că pacientul se apropie de finalul vieţii. Asta deşi, încă din 2010, există dovezi (sursa aici) că pacienţii cu cancer pulmonar în fază terminală care încep mai repede îngrijirea paliativă trăiesc mai mult şi cu mai puţine efecte adverse decât cei care continuă chimioterapia până în ultimul moment.

Totuşi, spune profesorul Thierry Philip, preşedintele Institutului Curie din Franţa, „nu e uşor deloc să-l conving pe pacient să nu aleagă tratamentul cel mai agresiv. Dacă priveşti statistic, din perspectivă populaţională, e simplu. Dar când te gândeşti la propriul copil e mai complicat pentru că te agăţi de orice urmă de speranţă. De aceea trebuie neapărat să înţelegem mai bine biologia moleculară a cancerului, pentru că aşa vom ştii ce cazuri au nevoie şi ce cazuri nu au nevoie de tratament”.

Paradoxal este că medicii, puşi într-o situaţie ipotetică similară, ar alege pentru ei înşişi mai degrabă întreruperea chimioterapiei în faza terminală a bolii, optând pentru îngrijirea paliativă acasă. Studiile arată că paliaţia acasă nu doar creşte calitatea vieţii pacientului, dar şi reduce costurile cu 33% faţă de varianta în care pacientul ar fi rămas în spital. În România, ca şi în multe alte ţări, majoritatea bolnavilor de cancer îşi petrece ultimele săptămâni din viaţă în spital.  

„Ca medic”, mi-a spus profesorul Richard Sullivan de la King’s College din Londra,”trebuie să ai tăria de a-i explica pacientului tău că a intrat într-o perioadă în care viaţa i se îndreaptă spre final. Că nu mai putem face prea multe, cancerul s-a răspândit în tot corpul şi trebuie să discutăm cu el şi cu familia lui cum îşi doreşte să trăiască ultimele luni“. Din păcate, România nu dispune de o reţea de paliaţie suficientă, astfel că pacienţii aflaţi într-o situaţie atât de dură sunt puşi în faţa unor alegeri şi mai dificile. 

România este prinsă şi ea în această furtună perfectă a creşterii costurilor. Toate problemele menţionate mai sus se manifestă şi la noi. Doar că, spre deosebire de multe alte ţări, în România nu se discută despre asta. Deloc. 

Notă: acest material a fost posibil cu sprijinul Qatar Foundation, fiind bazat pe interviuri realizate în timpul Summitului Internaţional pentru Inovaţie în Sănătate WISH 2015.

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro