Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a lansat o platformă de dezbatere online pe teme din sfera medicală şi învăţământul medical, în care specialiştii din domeniu să se pronunţe, în cunoştinţă de cauză, asupra celor mai importante subiecte aflate în atenţia opiniei publice. Actualul rector al UMF Iaşi, prof.dr. Dragoş Pieptu, spune că s-a gândit de mai mulţi ani la înfiinţarea unei astfel de platforme pentru că în medicină a existat o „democratizare a opiniei“ şi au ajuns să se pronunţe asupra unor subiecte de interes public persoane care nu sunt specializate, „care poate doresc să facă bine, care cred că ştiu foarte bine, dar care ajung să facă rău“.
„Am constatat că, în general, în România, specialiştii nu sunt ascultaţi. Vorbesc tot felul de oameni care sunt entuziaşti, au intenţii bune, dar nu ştiu despre ce vorbesc şi pun viaţa întregii comunităţi în pericol, ceea ce nu este un lucru normal. Am tăcut ani de zile sperând să se normalizeze această situaţie, dar nu s-a întâmplat“, a declarat prof.dr. Dragoş Pieptu.
Platforma în cauză poartă numele AgoraMed, iar aceasta s-a deschis cu o primă temă de dezbatere „O nouă dramă consumată într-un spital - învăţăm ceva?“. Aceasta priveşte cazul unui copil născut prin cezariană cu malformaţie cardiacă ce nu a putut fi operat la Cluj din cauză că se născuse într-un spital de adulţi, iar managerul i-a interzis chirurgului care putea efectua intervenţia să o facă, iar fetiţa născută prematur a decedat.
„În urma acestei dezbateri, în care vom asculta şi părerile specialiştilor, dar şi ale celor care nu sunt specializaţi, dar au o părere cu privire la subiect, nu ne vom duce la minister cu scrisori deschise, ci cu propuneri concrete venite din partea unor specialişti în diferite probleme. Să nu se mai ia decizii din voinţa cuiva, ci pe baza opiniei unor oameni care au discutat ca într-o agoră“, a adăugat rectorul.
Acesta a mai spus că oamenii care vor interacţiona pe pagina respectivă de Internet vor fi autentificaţi pentru a putea fi identificaţi de cititori, nu ca o măsură de cenzură, ci pentru a promova un spaţiu deschis de discuţii, „în condiţii civilizate“.
Scrisoare deschisă adresată de rector ministrului
Rectorul a mai spus, în legătură cu cazul de la Cluj, că a fost o informaţie „traumatizantă pentru orice om normal“, şi că, din acest motiv, a luat decizia de a redacta o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. În această scrisoare, rectorul precizează că evenimentul care a avut loc la Cluj este unul sinistru, mai ales în condiţiile în care familia era de acord cu intervenţia şi chirurgul era dispus să îşi asume efectuarea acesteia.
Prof.dr. Dragoş Pieptu susţine în scrisoarea sa că ministrul Sănătăţii era în birou la el când se gestiona acest caz şi că a observat la primă mână refuzul managerului de a lăsa responsabilitatea în mâna chirurgului, chiar dacă inclusiv ministrul îl îndemna să facă acest lucru. Mai mult, conform rectorului, ministrul Sănătăţii i-ar fi transmis directorului spitalului din Cluj că este singurul responsabil dacă copilul moare înainte de a ajunge la operaţie.
„Nu vă solicit măsuri luate în pripă, ci o analiză serioasă care să împiedice transformarea acestui episod sinistru într-o eventualitate mereu repetabilă. (...) Da, managementul unei instituţii este extrem de important. Dar, dacă managerul unui spital uită care este menirea instituţiei pe care o conduce, poate e cazul să facă performanţă managerială la un cazino, unde te poţi juca mai puţin riscant cu şansele cuiva. Managerul nu este Dumnezeu“, a precizat rectorul în documentul citat.