O operatiune de transport la spital a unui pacient de aproape 300 de kilograme s-a incheiat tragic, intr-o comuna din Buzau.
Barbatul de 42 de ani se simtea rau de cateva zile, iar medicul de familie din Cochirleanca, Buzau, i-a recomandat sa mearga la spitalul din Buzau pentru investigatii.
Pentru ca avea aproape 300 de kilograme, in sprijinul lui a fost trimisa o autospeciala SMURD de mare capacitate. Ca sa fie urcat in salvare, omul nu a fost pus pe targa, ci lasat sa mearga pe propriile picioare, spirijinit de mai multi paramedici.
De cum s-a urcat in autospeciala, barbatul a intrat in stop cardiorespirator. Medicii au incercat sa il resusciteze aproape doua ore, iar in cele din urma i-au declarat decesul.
Primarul din localitate arata cu degetul spre salvatori si spune ca decizia de a nu transporta pacientul pe targa a fost gresita, mai ales ca barbatul suferise in urma cu cateva zile un preinfarct.
Medicul care a luat aceasta decizie a refuzat sa comenteze incidentul.