Numarul cazurilor de cancer digestiv a crescut si in Romania, odata cu adoptarea unui stil alimentar cu care genetic nu suntem acomodati, hrana pe care organismul nu o poate metaboliza complet, a declarat medicul Mircea Beuran, in deschiderea Conferintei Nationale de Chiurgie 2015.

In urma cu 15 – 20 de ani aveam mai putin cancer, mai putine diverticulite (afectiune care se caracterizeaza prin ruperea diverticulilor, structuri sub forma unor saci formati din pliurile mucoasei intestinale, ruptura ce are ca rezultat infectarea tesuturilor care inconjoara colonul) si complicatiile lor, scrie Mediafax.

Citeam in literatura occidentala ca aceste cancere sunt in crestere. Explicatiile de atunci apartin alimentatiei, cu foarte multi conservanti, bauturi cu coloranti si alte substante cu care noi, genetic, nu suntem acomodati si care nu pot fi metabolizate complet. Alimente si bauturi cu substante toxice. Din nefericire, mediul inconjurator, toxicitatea, poluarea, lipsa de miscare si stresul sunt cauzele frecvente ale cresterii numarului cazurilor de cancer digestiv”, a explicat profesorul Mircea Beuran, in deschiderea Conferintei Nationale de Chiurgie 2015, ce a avut loc joi in Capitala.

Potrivit medicului, organismul nu mai face fata excesului industrializarii alimentare. Cancerul gastric prezinta in Romania o incidenta de 15 la 100.000 de locuitori si o mortalitate de 13 la 100.000 de locuitori, ocupand locul 2 in patologia oncologica digestiva, dupa cel de colon.

Beuran a precizat ca majoritatea pacientilor cu cancer gastric se prezinta in momentul aparitiei simptomelor, moment in care boala este avansata si deci incurabila. De asemenea, in momentul diagnosticului, la aproximativ 50 la suta din pacienti boala a depasit granitele locoregionale, numai jumatate dintre cei cu boala localizata putand fi operati.

„In cancerul gastric, vindecarea este maxima in stadii incipiente, dar care sunt asimptomatice. Boala poate fi depistata in acest stadiu doar prin programe de screening, cum sunt cele aplicate in tari cu o frecventa foarte mare a bolii, ca Japonia, Venezuela si Chile”, a mai spus Mircea Beuran.

Insa, in Romania nu exista un program national pentru depistarea precoce a cancerului gastric

Medicul a mai aratat ca un alt tip de cancer digestiv, cel de esofag, ocupa locul cinci din patologia oncologica digestiva, cu o incidenta de cinci cazuri la 100.000 de locuitori.

Un alt tip de boli digestive cu incidenta in crestere sunt cele inflamatorii intestinale. Acestea apar de obicei la tineri si cresc in mod considerabil riscul de cancer.

La randul lui, profesor doctor Stefan Georgescu din Iasi a mentionat ca tot mai multe cazuri de cancer apar la tineri, in unele cazuri boala avand o evolutie fulminanta. Medicul a precizat de altfel ca 80 la suta din viata celulei canceroase nu poate fi surprinsa.

„Sunt bolnavi, nu boli. Din 10 persoane, noua au hemoroizi, de fapt cred ca zece din zece. Asta din cauza alimentatiei, a lipsei de miscare, statul la calculator multe ore”, a declarat Silviu Constantinoiu, sef de clinica la Spitalul Sf. Ioan din Bucuresti, precizand ca a avut un pacient de 18 ani cu cancer de rect.

Avand ca tema „Patologie eso-gastro-duodenala”, Conferinta Nationala de Chirurgie, desfasurata pe parcursul a patru zile, cuprinde sesiuni ce abordeaza patologia maligna esofagiana, gastrica si duodeno-pancreatica, patologia beninga eso-gastrica (herniile hiatale, boala de reflux gastroesofagian), patologia benigna si maligna biliara, precum si abordul chirurgical minim invaziv in aceasta arie, sesiuni conduse de cele mai reprezentative personalitati ale chirurgiei romanesti, din centrele universitare traditionale ale tarii.

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro