Un inginer din Marea Britanie care a avea probleme cu inima a realizat un dispozitiv prin care şi-a "reparat" aorta, iar invenţia sa a scăpat de intervenţii chirurgicale complicate şi dureroase, plus medicamentaţie invazivă, alte 40 de persoane.

După ce mai bine de 30 de ani a trăit în fiecare zi cu riscul ca aorta sa să explodeze din cauza presiunii sângelui pompat, Tal Golesworthy a avut ideea de a pune în aplicare o idee ce ţine de grădinărit, combinată cu unele proceduri de bază împrumutate din industria aeronautică, relatează BBC.

El a creat astfel un manşon care se aplică peste aortă, protejând-o şi oferindu-i asfel acea stabilitate la întindere indiferent de presiunea sângelui pompat de inimă.

Atunci când furtunul din grădină face o umflătură din cauza presiunii, punem un manşon peste, astfel nu riscăm să se spargă şi este perfect funcţional, iar acest lucru se poate aplica şi în cazul aortei, a explicat Tal Golesworthy care a realizat "manşonul" pentru inima sa.

Dispozitivul este fabricat dintr-o plasă de uz medical, folosind materiale utilizate de chirurgi pentru a sutura rănile.

În cei nouă ani de când inimă sa a beneficiat de propria invenţie, inginerul 57 ani din Gloucestershire, a fost o persoană foarte activă, iar aorta sa nu a crescut. El şi a reușit să ajute peste 40 de persoane cu probleme similare.

Inginerul a mărturisit că deşi motivația sa de la începutul acestui proiect a fost una egoistă, a reusit în timp să ofere acest tip de manşon personalizat pentru pacienţi din Londra, Spitalul John Radcliffe, Oxford şi Spitalul Universităţii Leuven din Belgia.

Acum inginerul este căutat de chirurgi din toată Europa pentru a ajuta, cu invenţia sa, alte persoane ce trăiesc aceeaşi suferinţă.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro