Nicolas Bonnemaison, medic în Franţa, acuzat că a otrăvit şapte pacienţi aflaţi în fază terminală a fost achitat de judecători. Acesta fusese iniţial condamnat la închisoare pe viaţă.
Nicolas Bonnemaison a lucrat ca medic la unitatea de primiri urgenţe a unui spital din localitatea Bayonne, sudul Franţei. Acesta a fost acuzat că a otrăvit "pacienţi vulnerabili", cinci femeie şi doi bărbaţi. Cei şapte au murit în perioada martie 2010-iulie 2011 în spitalul din Bayonne.
În timpul procesului care a început pe 11 iunie 2014, familiile victimelor s-au împărţit în două tabere. Unele rude ale pacienţilor decedaţi le sunt recunoscătoare medicului Bonnemaison, altele s-au arătat nemulţumite de faptul că nu fost informate de către doctor în privinţa practicilor sale de eutanasiere.
Eutanasierea este ilegală în Franţa, însă preşedintele Francois Hollande a promis în timpul campaniei sale din 2012 că va face demersurile pentru a o legaliza.
Miercuri, medicul a fost achitat de pedeapsa cu închisoare pe viaţă. Avocaţii doctorului speră ca verdictul dat de judecători să îi facă pe politicieni să urgenteze modificarea legislaţiei şi să legalizeze eutanasierea.