Un medicament destinat prevenirii apariției maladiei Alzheimer este testat în Israel și Europa, conform site-ului Universității Ebraice din Ierusalim. Denumit Ladostigil, medicamentul este un neuroprotector multimodal, care, testat pe șoareci, s-a dovedit că previne degenerarea cerebrală și tulburările de memorie la exemplarele în vârstă.
Medicamentul a fost dezvoltat de Marta Weinstock-Rosin, de la celebra universitate israeliană, și se află în faza a doua de testare clinică. Orice studiu clinic pentru un nou medicament are patru faze de testare, ținta urmărită în cea de a doua fază fiind eficiența și posibilele efecte secundare.
Weinstock-Rosin este binecunoscută pentru crearea medicamentului Exelon, un blocant utilizat în tratamentul confuziei și demenței asociate maladiilor Alzheimer și Parkinson. Activitatea sa de cercetare a fost concentrată pe medicamente care îmbunătățesc funcționarea creierului și a memoriei la pacienții cu boli degenerative ale sistemului nervos central.
Weinstock-Rosin, născută la Viena în 1935, a făcut studii universitare de farmacologie la Universitatea din Londra unde a și predat până în 1969, când s-a stabilit în Israel. AGERPRES
Sursa