Procurorii ieşeni vor instrumenta un nou dosar penal în care se vor face cercetări pentru luare de mită în cazul medicului Paul Botez. Verificările vor viza două agende găsite în biroul doctorului, ce conţin numele a 200 de persoane în dreptul cărora se află sume de bani.
Dosarul penal în care a fost trimis în judecată ortopedul Paul Botez, de la Spitalul de Recuperare, nu e singura problemă pe care acesta o are cu legea. Prin rechizitoriul trimis acum două zile în instanţă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus disjungerea unei alte cauze în care se vor efectua cercetări tot pentru luare de mită. Punctul de pornire a acestui nou dosar pe numele şefului de clinică de la Recuperare sunt cele două agende, de culoare negru şi maro, găsite în biroul lui Botez în timpul percheziţiei din luna iulie. Pe acestea, procurorii au descoperit numele a aproximativ 200 de persoane, în dreptul fiecăreia fiind trecută o sumă de bani. Primele însemnări ar data din 2008. Există astfel suspiciunea rezonabilă ca, sumele trecute pe acele agende, să reprezinte, de fapt, acte de luare de mită. La fel de posibil este ca, în timpul cercetărilor, procurorii să găsească indicii care să ateste că suma totală a presupuselor şpăgi atrage competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cazul infracţiunilor de luare de mită, valoarea care atrage competenţa procurorilor anticorupţie trebuie să fie mai mare de 10.000 de euro.
Medicul nu a recunoscut faptele
În rechizitoriul prin care Paul Botez a fost deja trimis în judecată, medicului i se mai impută şi infracţiunea de fals în declaraţii. În timpul anchetei, procurorii au aflat că Botez avea carduri la trei bănci din Iaşi, în valoare de 67.000 de lei şi 5.000 de euro, însă care nu se regăseau şi în declaraţia de avere.
Tot în actul de acuzare mai apare că medicul a fost de acord ca pacientul care l-a denunţat să îşi vândă un teren pentru a putea să-i plătească mita.
În acelaşi document apar detalii şi despre concubina doctorului din spital. Întrebat despre banii găsiţi în biroul său în timpul percheziţiei (65.000 de lei, 44.865 de euro, 2.500 de dolari şi 80 de ruble ruseşti), „inculpatul a spus că o parte din bani îi aparţin lui Grierosu, o persoană apropiată“. La rândul ei, Grierosu a mărturisit că „de 20 de ani are o relaţie de concubinaj cu inculpatul Botez Paul, cu care are şi un copil. A negat că şi-a lăsat banii în seif sau în biroul lui Botez. A recunoscut că, periodic, Botez Paul îi dădea sume de bani pentru a le depune în conturile sale, martora declarând că nu ştie de unde proveneau acei bani“, se mai arată în rechizitoriu.
În momentul în care i s-a prezentat materialul de urmărire penală, medicul Botez a negat că ar fi primit mită de la denunţător. Amintim că principala faptă imputată ortopedului este plasată de procurori în luna iulie, atunci când un pensionar a mers la spital şi, în urma unor analize, ar fi trebuit să fie operat la şold. Medicul Botez i-ar fi dat de înţeles că trebuie să primească 5.000 de lei pentru a realiza intervenţia chirurgicală. În rechizitoriu se arată că pacientul i-ar fi spus iniţial că va vinde un teren pentru a putea plăti presupusa şpagă. Flagrantul a avut loc pe 10 iulie, atunci când denunţătorul a mers cu un plic în care se aflau 4.000 de lei, bani puşi la dispoziţie de Parchet, şi i-a remis doctorului. Paul Botez a fost şi reţinut pentru 24 de ore, însă eliberat de judecători, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea la spital.