Unul dintre cei mai reputaţi medici din Marea Britanie, profesorul John Ashton, cere ca ţara sa să treacă la săptămâna de lucru de patru zile pentru combaterea nivelului ridicat de stres, creşterea timpului petrecut în familie sau pentru mai mult sport şi reducerea şomajului.
În opinia sa, reducerea săptămânii de lucru ar ajuta la rezolvarea unor probleme medicale precum tensiunea arterială ridicată şi afecţiunile mentale asociate cu munca în exces sau lipsa acesteia, relatează The Guardian.
Ashton, preşedinte al Faculty of Public Health din Marea Britanie, consideră că săptămâna de lucru de cinci zile ar trebui eliminată pentru a pune capăt "distribuţiei greşite a muncii", care afectează sănătatea oamenilor.
"Când te uiţi la modul în care ne dirijează viaţa, stresul la care sunt supuşi oamenii, presiunea timpului şi concediile medicale, sănătatea mintală este o problemă majoră. Ar trebui să adoptăm săptămâna de lucru de patru zile, pentru că o parte din oameni muncesc prea mult, iar alţii nu au locuri de muncă", a spus Ashton.
El a arătat că munca este incorect distribuită.
"Pauza de prânz a dispărut. Oamenii mănâncă doar un sandwitch la birou şi continuă să muncească", a adăugat şeful a 3.300 de experţi în sănătate publică, care se ocupă de probleme precum obezitatea, excesul de alcool şi fumatul, deseori asociate cu sărăcia, şomajul şi condiţiile improprii de locuit.
"Avem nevoie de săptămâna de lucru de patru zile pentru ca oamenii să se bucure de viaţa lor, să aibă mai mult timp pentru familie şi poate să îşi reducă tensiunea arterială, prin mai multe exerciţii fizice în ziua liberă", a spus medicul, care a lucrat timp de 42 de ani în Serviciul Naţional de Sănătate.
El a dat exemplul familiilor în care ambii părinţi sunt angajaţi şi care "trec printr-un coşmar" pentru că trebuie să îşi potrivească programele astfel încât să îşi petreacă timp cu copiii lor.
Potrivit datelor oficiale, numărul de ore muncite de britanici este printre cele mai mari din Europa, ceea ce le provoacă stres, o productivitate scăzută şi îi face să intre des în concedii medicale.
"Îngrijorarea mea este că prea mulţi oameni muncesc prea mult şi prea greu, iar alţii nu îşi găsesc locuri de muncă", a arătat Ashton.
Un sondaj realizat de YouGov în luna aprilie arată că 57% dintre angajaţi susţin săptămâna de lucru de patru ore, iar 71% consideră că acest fapt ar face Marea Britanie un loc mai fericit.
Comentariile făcute de Ashton într-un interviu acordat The Guardian au avut loc la o zi după ce guvernul de la Londra a extins dreptul de a cere un program de lucru flexibil pentru toţi angajaţii.
Până la această decizie, numai personalul din asistenţa medicală şi bonele puteau face astfel de solicitări. Decizia guvernului vine mai ales în sprijinul angajaţilor mai vârstnici şi contribuie la echilibrarea responsabilităţilor de la serviciu cu cele de familie.
"Trebuie să avem ambiţia ca în următorii 10-20 de ani să trecem la un astfel de sistem (săptămâna de patru zile) la nivel european. Am avut directiva europeană referitoare la timpul de muncă. De ce nu am avea ambiţia de a trece la săptămâna de patru zile? A cincea zi ar putea fi una dedicată activităţilor în comunitate", a spus medicul.
Potrivit sindicatului Trades Union Congress, mulţi angajaţi ar vrea introducerea săptămânii de patru zile.
"Prea puţini britanici pot munci atât cât vor şi au nevoie. Prea mulţi lucrează part-time şi vor full-time, şi au probleme să îşi câştige existenţa", a spus secretarul general al sindicatului, Frances O'Grady.
Ea a arătat că există şi o problemă a numărului excesiv de ore lucrate, milioane de angajaţi fiind supuşi unei presiuni reale, în încercarea de echilibrare a muncii cu viaţa de zi cu zi.