Norme Coca 2023 - 2024

Un medicament împotriva leucemiei deja aprobat de agenţia americană a medicamentelor (Food and Drugs Administration, FDA) s-a dovedit eficient împotriva maladiei Parkinson şi a unei forme de demenţă, potrivit rezultatelor unui studiu clinic prezentat la o conferinţă la Chicago.
Molecula "Nilotinib", produsă de laboratoarele elveţiene Novartis, comercializată sub numele de "Tasigna", a permis "o reducere semnificativă şi încurajatoare a proteinelor toxice de la nivel cerebral". Aceste proteine sunt legate de progresia acestor boli neurodegenerative, au declarat cercetătorii de la centrul medical al Universităţii Georgetown din Washington, al cărei studiu clinic a implicat doisprezece pacienţi.

Potrivit acestui studiu, "Tasigna" a îmbunătăţit funcţia cognitivă, abilităţile motorii şi non-motorii ale pacienţilor cu boala Parkinson şi cu maladia cu corpi Lewy, o tulburare cognitivă caracterizată prin depozite anormale ale unei proteine, formate în interiorul celulelor nervoase ale creierului. Cercetătorii au descoperit ca "Tasigna" a crescut producţia de dopamină, un neurotransmiţător important care favorizează comunicarea între neuroni, iar stoparea tratamentului cu "Tasigna" pare să provoace declinul cognitiv şi capacităţile motorii, în ciuda reluării terapiilor convenţionale împotriva Parkinson.

În cadrul studiului, un bolnav condamnat să rămână în scaun cu rotile pentru că nu se putea ridica a fost capabil să meargă din nou, în timp ce trei pacienţi care înainte nu puteau vorbi au fost în stare, după acest tratament, să poarte conversaţii normale.

"Conform cunoştinţelor mele, aceasta este prima dată când o terapie pare să inverseze, într-un un grad mai mare sau mai mic, în funcţie de evoluţia bolii, declinul cognitiv şi capacitatea funcţională a pacienţilor care suferă de astfel de tulburări neurodegenerative", a subliniat dr. Fernando Pagan, profesor de neurologie la spitalul Universităţii Georgetown.

Însă el a adăugat că este esenţial să se efectueze un studiu clinic mai extins înainte de determinarea impactului real al acestui medicament, pentru că nu a existat nici un grup de bolnavi de control pentru a face o comparaţie placebo sau cu alte tratamente pentru boala Parkinson.

Rezultatele studiului au fost prezentate la sfârşitul săptămânii trecute la conferinţa anuală a Societăţii Americane de Neuroştiinţe de la Chicago.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro