Când eram mică, visam să fiu doctoriţă. Imaginea medicului în halat alb, cu o uşoară morgă vecină cu aroganţa, care în mintea mea de copil era indisolubil legată de puterea de a „face bine” m-a urmărit câţiva ani buni. De fapt, îmi era frică de doctor, dar o urmă de raţiune mă determina să vreau. Doctorul îţi face frică, dar îţi face şi bine. La el e soluţia tuturor problemelor, nu e doar un fel de bau-bau.

Anii au trecut şi am aflat că să fii medic înseamnă să înveţi mult, toată viaţa. Că înseamnă să îţi sacrifici multe dintre priorităţi ca să fii mereu în slujba altora. Că medicina nu e orice fel de meserie, e una (sau ar trebui să fie) vocaţională, de care te leagă un jurământ. Că mercantilismul nu trebuie să îţi guverneze acţiunile de salvare a maşinăriei complexe care este omul. Tot în copilărie, când idealizam profesia de medic, am auzit în stânga şi în dreapta, la cei mari, că e bine să fii „drăguţ” cu medicul. Un pachet (carton) de ţigări bune, un pachet de cafea procurat „de la vapor”, un buchet de flori deosebit. Ca să fie mai amabil domnul doctor sau să-i mulţumim.

Dar iată, au mai trecut nişte ani, societatea se presupune că a evoluat, s-au înmulţit şi facultăţile de medicină, pepiniera de viitori doctori a crescut şi ea, la fel ca şi pretenţiile. S-a dezvoltat concurenţa, medicii s-au uitat şi ei peste „gard”, la colegii din Occident şi au simţit să trebuie să fie mult mai apreciaţi pentru ceea ce sunt. Deh, salarii mici, aşteptări mari. Un sistem supus repetatelor experimente îl pun pe slujitorul lui Hypocrate în situaţia de a-şi face meseria pe sponci, selectiv şi sub nivelul demnităţii profesionale. Aşa s-au întâlnit, la mijloc de drum, obiceiul pacienţilor de a fi „drăguţi” şi nevoia medicilor de a fi apreciaţi.

Aici s-a produs scindarea între doctori. Cei care nu spun „nu” şi cei care spun „dacă nu…”. Dacă nu dai. Dacă nu dai, nu exişti, nu te operez, nu te tratez, nu te internez.

Cazul urologului de la Galaţi este, din păcate, încă o filă din registrul medicilor cu „dacă nu”. Aşa reiese din declaraţiile „victimei”: medicul şi-a condiţionat profesia şi statutul de angajat al spitalului. Măcar dacă respectiva femeie chiar ar fi avut de unde da mai mult.

În urma dezvăluirilor anchetatorilor pe care le-am făcut publice, reacţiile unor cititori, foşti pacienţi sau rude ale unor pacienţi nu lasă loc de prea multe semne de întrebare şi conduc spre ideea că unii medicii chiar nu fac rabat de la „valoarea” numărată în plicurile cu bani.  Se ştie că există o bursă a şpăgii, de unde şi îndemnul fără emoţii al omului în halat alb: „interesează-te cât se dă!”

Dar dumneavoastră mă întreb, domnule doctor, v-aţi întrebat vreodată, la fel ca cei care condiţionează actul medical, cât se dă?

Cât se dă pentru mită?  Teoretic, mult.

După atâţia ani de facultate, plus alţii de rezidenţiat plus alţii de muncă pentru doctorat, fie trei, fie zece ani de puşcărie sunt mulţi. Grei pentru dumneavoastră, dacă veţi ajunge acolo unde cei ce greşesc ar trebui să ajungă, dar şi mai grei pentru conştiinţa colectivă care se va ruga ca la nevoie să nu ajungă pe mâinile cuiva care să îl lase să aştepte bolnav şi disperat, până când aduce plicul cu bani.

Asta, cred, e adevărata condamnare soldată cu mutilarea minţii. Denigrarea unei imagini şi pătarea unui halat care ar trebui să fie, chiar şi la ieşirea din sala de operaţie, imaculat.

Sursa

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro